Campionate

Reîntâlnire cu coşmarul Elveţia » Ovidiu Haţegan fluieră finala mică a Ligii Naţiunilor

Ovidiu Hațegan la meciul din 2017

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 07 iunie 2019

Arbitrul român Ovidiu Hațegan a fost delegat la meciul cu Anglia de duminică, la Guimarães. Un penalty generos acordat în barajul cu Irlanda de Nord din noiembrie 2017 l-a costat prezenţa la CM din Rusia.

De la finala pentru barajul supravieţuirii în Liga 1 la finala mică a Ligii Naţiunilor. De la Sibiu la Guimarães e traseul parcurs rapid de Ovidiu Haţegan, care încheie sezonul cu alt meci de top. UEFA l-a delegat să fluiere Elveţia - Anglia, învinsele Portugaliei şi Olandei în Final 4. La un an şi 7 luni după scandalul imens în care a fost implicat, centralul arădean conduce iar un joc al trupei lui Petkovici, ajutată de el să ajungă la CM 2018.

Eroarea decisivă » Greșeala lui Hațegan califică Elveția la Campionatul Mondial

"Ridicol acel penalty"


Pe 9 noiembrie 2017, la Belfast, în prima manşă a barajului pentru calificarea la turneul din Rusia, Haţegan a considerat henţ intervenţia nord-irlandezului Corry Evans din minutul 58 şi s-a păcălit, dictând un 11 metri pentru Elveţia, tranformat de Rodríguez. Unicul gol al întâlnirii, şi decisiv, pentru că în retur s-a terminat 0-0. "Oaspeţii nici măcar nu au cerut penalty, ceea ce e mai rău pentru arbitru. E ridicol să dai astfel de penalty! Au fost două decizii contra noastră. Un cartonaş roşu neacordat Elveţiei şi acum asta. E dureros", a declarat atunci Keith Gillespie, ex-internaţional nord-irlandez. Din cauza erorii, Haţegan a pierdut primul său Mondial!

12meciuri în Europa a condus Ovidiu Haţegan în acest sezon, dintre care 4 în Ligă şi 5 în Europa League

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.