Mirel Rădoi, selecționerul României U21, și „tricolorii” mici au ajuns vineri în cantonamentul italian din superba stațiune Bagno di Romagna.
Aventura "tricolorilor" lui Rădoi în Italia a început vineri. Cu 11 zile înaintea debutului la Campionatul European U21, „tineretul” a aterizat imediat după prânz la Bologna și, spre seară, a efectuat primul antrenament în stațiunea montană.
Un singur portar
Ce-i drept, unul restrâns. Pentru că fotbaliștii plecați la echipa mare au lipsit. La fel, nu a fost prezent nici Cătălin Căbuz, care va juca azi și pe 12 iunie, în barajul de supraviețuire în Liga 1, Hermannstadt - U Cluj.
Practic, Ionuț Radu fiind la Oslo, singurul portar pe care Mirel l-a avut la dispoziție a fost FCSB-istul Andrei Vlad!
7-8 ture
Înainte de mișcarea de seară, Mirel Rădoi le-a prezentat fotbaliștilor baza sportivă lipită de hotelul Miramonti din Lago di Acquapartita. E o mică parte a stațiunii care se întinde pe kilometri întregi în munții care se înalță în spatele zonei Forlì-Cesena.
Selecționerul le-a explicat, apoi, că nu vrea de la ei decât o alergare ușoară: „Sunteți veniți de pe drum, să nu transpirați!”.
S-au dat 7-8 ture de lac în văzul pescarilor. Pescari la fel de sportivi, care aruncau înapoi tot ce prindeau.
Relax pe șezlong
Chiar și Mirel Rădoi a rezistat până la finalul antrenamentului, cot la cot cu elevii săi.
După alergare, Coman, Nedelcu și compania au făcut mișcări de stretching pe pajiștea din spatele hotelului. Cu totul a durat o jumătate de oră, iar la final Manea, Florin Ștefan și Rus au rămas întinși pe șezlonguri.
A fost doar prima zi din cele 8 pe care le vor petrece la munte.
Ce jucători a avut Rădoi la dispoziție: Andrei Vlad, Radu Boboc, Cristi Manea, Alex Pașcanu, Adrian Rus, Virgil Ghiță, Florin Ștefan, Dragoș Nedelcu, Vlad Dragomir, Alex Cicâldău, Florinel Coman, Denis Drăguș, Darius Olaru, Andrei Ciobanu, Andrei Ivan, Adrian Petre
Magazinul închide la 18:30
În micul cătun din jurul hotelului e o liniște permanentă. Iar unicul magazin de pe strada principală, La Bottega del Comero, închide la ora 18:30. În rest, o carmangerie, vile și o biserică.
696 de metrieste altitudinea la care se află cantonați "tricolorii"
6.000 de locuitoriare Bagno di Romagna, stațiune întinsă pe peste 10 kilometri
2 terenurisunt în jurul lacului din Bagno di Romagna
Vezi și: VIDEO Mirel Rădoi a numit cea mai periculoasă adversară de la EURO și a fixat obiectivul
{{text}}