Mijlocașul central de la FC Voluntari, Alexandru Răuță (26 de ani), este cel de-al doilea transfer reușit de Dinamo în această vară, după ce „câinii” s-au înțeles și cu goalkeeper-ul Cătălin Straton (29 de ani).
Mijlocașul central a picat însă la jumătate în războiul dintre fanii lui Dinamo și conducere. Mai exact, ultrașii l-au luat la țintă pe Răuță pentru faptul că e impresariat de Ioan Becali, un apropiat al șefilor din „Ștefan cel Mare”.
GSP.ro a luat legătura cu noul transfer al dinamoviștilor, care spune că nu se lasă descurajat de criticile venite dinspre galerie.
„Am văzut și eu acum ce s-a întâmplat. Nu pot să dau verdicte. Fanii lui Dinamo sunt de admirat pentru tot ce au făcut pentru acest club și sunt recunoscuți în toată lumea pentru spectacolul pe care îl fac. Eu pot să le promit că voi da totul pentru Dinamo.
Cine mă cunoaște stie ca acest club este cel pe care eu îl iubesc de mic. Am crescut cu Dinamo, cu performanțele remarcabile pe care le-a făcut. Sper ca de acum să readucem Dinamo în top, între echipele ce se bat la titlu. Pentru asta avem nevoie de sprijinul celei mai frumoase galerii. Eu am mai fost aproape de Dinamo, acum am ajuns la clubul meu. Împreună pe Arena Națională!”, a mărturisit fotbalistul.
Declarațiile lui Răuță contrastează însă cu aprecierile pe care acesta le are pe pagina de Facebook, acolo unde fotbalistul o are bifată pe FCSB printre echipele favorite, nu pe Dinamo!
Captură făcută azi, la ora 10:00, de pe contul de facebook al lui Răuță
De-a lungul carierei, Alexandru Răuță, originar din Pitești, a evoluat pentru FC Argeș, CS Mioveni, Pandurii Târgu Jiu, Poli Iași și FC Voluntari.
Se înscrie pe o listă celebră
În trecut, Deian Sorescu, Ionuț Cioinac, Geani Crețu sau Valentin Costache sunt doar câțiva dintre foștii sau actualii jucători ai lui Dinamo care s-au dat de gol pe rețelele de socializare că apreciază marea rivală a „câinilor”.
{{text}}