Fotbal   •   Liga 4   •   CSA STEAUA

Helmuth Duckadam e dezamăgit că prietenul său Ștefan Iovan nu și-a dat demisia de la CSA Steaua odată cu Lăcătuș: „Așa a făcut și cu Pițurcă”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 08 iunie 2019

Helmuth Duckadam s-a arătat dezamăgit de faptul că Ștefan Iovan nu și-a dat demisia de la CSA Steaua, cum a făcut Marius Lăcătuș după ce secția de fotbal a Armatei a ratat pentru a doua oară consecutiv promovarea în Liga 3.

„Mă surprinde că Iovan a rămas! El a fost cel mai bun prieten al meu de la Steaua, în perioada în care jucam, dar mă surprinde.

Nu e prima dată când face asta. A făcut-o și cu Victor Pițurcă și au trecut mulți ani până s-au împăcat. Pentru că el a rămas la echipa națională cu Răzvan Lucescu, nu a plecat cu antrenorul principal. Nu mi se pare corect! Trebuia să plece cu el, sunt convins că și Lăcătuș a avut o vorbă cu el (n.r. despre asta) când a venit el la Steaua”, a declarat Duckadam la TV Digi Sport.

  • Victor Pițurcă și Ștefan Iovan s-au împăcat în urmă cu patru ani, când primul i-a propus fostului căpitan de la Sevilla să-i fie secund la Al Ittihad.
  • Cei doi se certaseră în 2009, când Pițurcă a plecat de la cârma echipei naționale, iar Iovan a decis să rămână secund în staff-ul lui Răzvan Lucescu.

10 trofee au cucerit împreună Piţurcă şi Iovan, ca jucători: Cupa Campionilor, Supercupa Europei, 5 campionate şi 3 Cupe ale României

Vezi și:

Scene de NEIMAGINAT în CSA Steaua - Carmen! Fanii din Peluza SUD s-au bătut pe teren cu forțele de ordine: imagini de o violență extremă

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.