Rafael Nadal (33 de ani, 2 ATP) l-a învins pe Dominic Thiem (4 ATP), scor 6-3, 5-7, 6-1, 6-1, și a ajuns la douăsprezece trofee pe zgura de la Roland Garros. Performanța a fost lăudată de australianul Darren Cahill.
Darren Cahill, omul din spatele succesului Simonei Halep (27 de ani, 8 WTA) de la Roland Garros 2018, i-a transmis un mesaj superb lui Rafael Nadal.
„A trecut o zi de la finală și încă îmi e greu să înțeleg că un jucător a câștigat de 12 ori același turneu de Mare Șlem. Nu vom mai vedea asta vreodata si spun acest lucru de trei ani deja. Felicitări, Rafa! Ești unic, inegalabil!
Dominic a depus un efort superb și sunt sigur că va veni și vremea lui”, a scris Darren Cahill pe Twitter.
Nadal, pauză până la Wimbledon
Rafael Nadal a avut un program încărcat în sezonul de zgură recent încheiat. Ibericul admite că starea fizică nu îi mai permite să participe la fiecare turneu și că, cel mai probabil, nu va avea nicio competiție de pregătire înainte de Wimbledon, al cărui start e programat pe 1 iulie.
„Așa cum toată lumea știe, ador să joc pe iarbă. Anul trecut am ajuns până în semifinală, am fost aproape de trofeu. Dar știți foarte bine că nu sunt apt să joc la fel de multe săptămâni ca în urmă cu 10 ani. Trebuie să fiu atent când îmi fac programul”, a declarat Nadal într-o conferință de presă susținută la Paris.
2 trofeeare Rafael Nadal pe iarba de la Wimbledon, în 2008 și 2010
{{text}}