Altele

VIDEO Justin Bieber l-a provocat pe Tom Cruise la un meci de UFC » Connor McGregor se implică în gală

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 11 iunie 2019

Justin Bieber, unul dintre cei mai în vogă interpreți ai planetei, tocmai l-a provocat pe Tom Cruise la o luptă în octogon, după reguli de UFC.

Aparițiile lui Justin Bieber în presa din scandal de peste Ocean sunt la ordinea zilei. Ultima grozăvie pe care a comis-o a fost o provocare venită de nicăieri, adresată marelui actor Tom Cruise.

„Vreau să îl provoc pe Tom Cruise la o luptă în octogon. Tom, dacă nu accepți lupta înseamnă că ți-e frică, iar lumea nu va uita asta niciodată. Cine e doritor să organizeze lupta? Dana White?”, a fost mesajul postat de Bieber pe Twitter.

McGregor vrea să organizeze meciul

Conor McGregor, unul dintre cei mai faimoși luptători din istoria UFC, vrea să se implice în lupta.

„Dacă Tom Criuse este suficient de bărbat să accepte această provocare, McGregor Sports and Entertainment va găzdui această gală. Are Cruise tupeul de a lupta, așa cum o face în filme? Rămâneți conectați și veți afla”, a replicat McGregor.

Mircea Badea de Canada

Justin Bieber calcă pe urmele lui Mircea Badea, prezentatorul celor de la Antena 3, care l-a provocat la un meci de kick-boxing pe Teodor „Tedi” Emi, campion la K1 și multiplu campion național de Muay Thai. Lupta nu a sfârșit bine pentru Badea, care a fost făcut KO în 5 secunde. (Detalii AICI)

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.