SCM Craiova a primit răspuns pozitiv din partea Federației Europene de Handbal și va lua startul în Cupa EHF
Locul 6 în Liga Națională la finalul sezonului trecut, SCM Craiova nu a reușit calificarea în Cupa EHF, a doua competiție ca valoare în Europa, România având rezervate doar 5 locuri în cupele europene.
Câștigătoare a trofeului în 2018 și participantă în grupele Cupei EHF în 2019, fiind din nou foarte aproape de calificarea în „sferturi", gruparea olteană a primit însă o invitație din partea EHF.
„Sincer, mă așteptam după rezultatele avute în ultimii doi ani. Mă bucură această veste, dar în același timp mă și motivează în vederea noului sezon", a declarat antrenorul SCM Craiova, Bogdan Burcea.
Și-au consolidat lotul
SCM Craiova nu are mari schimbări în lotul de jucătoare pentru sezonul viitor. Au plecat de la echipă croata Serici, macedoneanca Georgijevska și Andreea Ianăși.„Ianăși cred că e singura mare pierdere, dar după opt ani petrecuți la Craiova, a dorit o schimbare și noi i-am îndeplinit dorința”, a spus Burcea.
Vor reveni, în schimb, îm Bănie, pivotul Bobana Klikovac, și interul stânga Nicoleta Tudor, ambele participând alături de echipă la cucerirea Cupei EHF acum doi ani.
De asemenea, Craiova a reușit trei transferuri spectaculoase. Este vorba de tânăra extremă dreapta Adina Cace, de extrema stânga Alexandra Orșivschi, dar și de Iulia Havronina, interul dreapta care a evoluat ultima dată la Gloria Buzău.
Se cunună religios în Grecia
Pe 31 mai, la Craiova, antrenorul Bogdan Burcea și-a oficializat relația cu Cristina Zamfir, interul stânga de la SCM Craiova. Cei doi au spus „Da” în fața ofițerului de stare civilă.
FOTO: Captură TV Telekom Sport
Sâmbătă, în Grecia, cei doi vor face pasul și la biserică. Slujba religioasă nu va avea loc însă în România, cei doi hotărând să se cunune în fața lui Dumnezeu într-o biserică din Nea Peramos.
„Vom avea câțiva invitați, prieteni și apropiați. Aici ne-am făcut și vacanța. Urmează să venim acasă cu bateriile încărcate, gata pentru sezonul viitor", a încheiat tehnicianul oltean.
{{text}}