Florin Prunea și-a început treaba la Dinamo și caută soluții în permanență pentru o redresare cât mai rapidă a echipei. În acest sens, fostul goalkeeper ar plănui să-l înregimenteze în structura acționarială pe Horia Sabo, fostul conducător al celor de la Poli Iași.
Cei doi au o relație apropiată, iar intenția lui Prunea este să-i facă lobby lui Horia Sabo în fața lui Ionuț Negoiță.
Sabo a mai avut discuții cu finanțatorul lui Dinamo, așa cum Gazeta Sporturilor a anunțat în luna aprilie, însă acestea nu s-au concretizat în acel moment.
„Nu intră în fișa postului meu să am discuții legate de finanțatori. Aceasta e o problemă doar a domnului Negoiță, prin urmare numai dânsul se poate pronunța pe un asemenea subiect”, a declarat Florin Prunea pentru GSP.ro.
SABO, CONFLICTE CU TOATĂ LUMEA LA IAȘI
Horia Sabo a intrat în fotbal în urmă cu un an, când a ajuns în fruntea clubului Poli Iași. A urmat o serie de scandaluri explozive cu o parte din staff-ul echipei, dar și cu primarul orașului Mihai Chirica, fiind acum îndepărtat din club.
{{text}}