Marius Șumudică (48 de ani) a fost prezentat astăzi la Gazişehir Gaziantep, recent promovată în prima ligă turcă. Antrenorul a semnat pe doi ani.
Din staff-ul lui Șumudică vor face parte Cristi Petre, Bebe Bărbulescu, Radu Sardescu și Gabi Mărgărit. Marius Șumudică jr., fiul antrenorului, va fi analist video.
Șumudică a fost prezentat de bașkanul echipei ca fiind un „general român, campion în România”.
„Îi mulțumesc impresarului meu Cătălin Liță, care m-a ajutat să ajung aici. Lucrăm de mulți ani împreună", a spus Șumi pentru GSP.ro.
Cătălin Liță și Marius Șumudică
În decembrie 2016, Șumudică refuzase să semneze cu clubul din orașul de la granița cu Siria, de teama atentatului de lângă stadion comis de kurzi și soldat cu 38 de morți: „Puteţi să îmi oferiţi şi un milion de euro pe lună, nu mai vin la Gaziantep!”, spunea atunci Șumi.
Tehnicianul român, care a antrenat ultima dată la Al Shabab în Arabia Saudită, mai avea și varianta Gençlerbirliği.
Conform presei din Turcia, Gaziantep i-ar oferi lui Șumudică un salariu anual de un milion de euro.
{{text}}