Liga 1

EXCLUSIV Dinamo, implicată într-un nou război din cauza lui Andrei Sin: „Jucătorul nu s-a prezentat la antrenamente”

Articol de Eduard Apostol   —  vineri, 14 iunie 2019

Mijlocașul stânga Andrei Sin (27 de ani) nu s-a prezentat la antrenamentul lui Sepsi de astăzi, fiind în aceste zile subiect de dispută între Dinamo și clubul covăsnean.

Janos Bokor, managerul lui Sepsi, susține că jucătorul său va suporta consecințele dacă nu se va prezenta la antrenamentele următoare. În plus, așteaptă să vadă dacă Dinamo îl va prezenta pe jucător pentru a lua măsurile care se impun.

„De la bun început clubul nostru ține drumul corect și nu o luăm pe cărări întunecat cum au luat-o se pare alții. Așteptăm și noi acum să vedem care e situația în privința jucătorului Andrei Sin. Noi am fost de bună credință. Am semnat pe 22 mai 2019 un contract valabil pe 2 ani. Actele sunt parafate, sunt în regulă, au fost depus și la Liga Profesionistă. Acum vedem că jucătorul nu s-a prezentat astăzi la antrenamente. Vom vedea ce va fi în continuare.

El fusese învoit până astăzi pentru că solicitase câteva zile de concediu în plus pentru a merge la mare, pentru că a jucat în play-out. Vom vedea dacă Dinamo îl prezintă. Atunci vom lua atitudine. Nu putem acuza pe cineva acum în afara jucătorului pentru că domnul Prunea a spus că nu e interesat de Sin. El în acest moment e jucătorul lui Sepsi vreme de doi ani de zile, dar nu s-a prezentat la programul echipei.


Nu vrem să ne focusăm doar pe situația asta fiindcă vorbim doar de un singur fotbalist. Noi vrem să continuăm să clădim o echipă corectă la Sepsi, iar dacă cineva o ia pe căi întunecate e problema lui”, a declarat Janos Bokor pentru GSP.ro.

Citește și:

EXCLUSIV Cazul ciudat al lui Andrei Sin: a semnat și cu Dinamo, și cu Sepsi?! » Comunicat oficial al clubului: „Vom lua măsurile care se impun”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.