Hermannstadt a bătut palma cu mijlocașul Gazului. Noul antrenor, cel mai probabil Flavius Stoican, va semna la începutul săptămânii viitoare.
FC Hermannstadt a demarat campania de transferuri pentru sezonul 2019-2020 cu un nume sonor: David Caiado. "E rezolvat", a confirmat azi, pentru Gazeta Sporturilor, președintele Teodor Birț. Mijlocașul lui Gaz Metan, liber de contract, a semnat cu sibienii pe doi ani.
"Caiado e primul de pe o listă ce cuprinde mai mult de zece jucători pe care-i vom aduce. Toți au experiență în Liga 1, iar majoritatea sunt români. Ne dorim fotbaliști care să nu mai aibă nevoie de acomodare, să ne poată ajuta imediat", a precizat Birț.
Potrivit președintelului sibian, la începutul săptămânii viitoare va fi prezentat și noul antrenor: "Ne-am înțeles cu el și luni vine să semneze contractul". Birț n-a vrut să-i dezvăluie numele, dar este clar că-i vorba de un român: cel mai probabil Flavius Stoican.
3.500.000 €e bugetul lui Hermannstadt pentru sezonul viitor
115.000va fi bugetul lunar de salarii al sibienilor pentru stagiunea 2019-2020
{{text}}