Kiki Bertens (28 de ani, 4 WTA), singura jucătoare din top 10 care a concurat în această săptămână, a ajuns în semifinalele turneului de la
's-Hertogenbosch, din țara natală, Olanda.
Debutul sezonului de iarbă a fost încurcat de vremea din Olanda. Bertens a fost nevoită să dispute azi două partide, cu Arantxa Rus (132 WTA), scor 7-5, 6-3, și cu Natalia Vikhlyantseva (119 WTA), scor 6-3, 6-3.
Bertens va juca în turul următor cu învingătoare din duelul Kirsten Flipkens (69 WTA) - Elena Rybakina (134 WTA). În cealaltă semifinală se vor duela Alison Riske (61 WTA) și Veronika Kudermetova (60 WTA).
Top 10 rămâne neschimbat
Cum Kiki Bertens a fost singura jucătoare din top 10 care a concurat, clasamentul WTA va rămâne neschimbat la vârf. Chiar dacă ar triumfa pe iarba din țara natală, Bertens ar ajunge la 5.525 de puncte, cu 160 mai puține decât jucătoare din față, cehoaica Pliskova.
Top 10 WTA începând de luni
Jucătoare | Puncte |
1. Naomi Osaka | 6.377 |
2. Ashleigh Barty | 6.125 |
3. Karolina Pliskova | 5.685 |
4. Kiki Bertens | 5.345/ 5.425 /5.525 (în funcție de rezultatul de la 's-Hertogenbosch) |
5. Petra Kvitova | 4.925 |
6. Angelique Kerber | 4.675 |
7. Elina Svitolina | 3.967 |
8. Simona Halep | 3.963 |
9. Sloane Stephens | 3.682 |
10. Aryna Sabalenka | 3.565 |
{{text}}