Mihai Teja, 40 de ani, nu are o misiune ușoară la Poli Iași. Au trecut cinci zile de la numire, iar moldovenii n-au făcut decât să „repatrieze” jucători împrumutați.
La prezentarea sa, luni, Mihai Teja anunțase că Poli va transfera „12 până la 15 jucători” pentru completarea lotului cu care va pleca la drum în sezonul 2019-2020. De atunci s-au scurs cinci zile și moldovenii n-au anunțat nici măcar un nume!
Albu, Marc, Gorobsov, de la Chiajna, craiovenii Răzvan Popa, Donkor, Andrei Cristea sau călărășenii Gabi Enache, Steliano Filip și Gabi Iancu le-au trezit interesul ieșenilor. Însă de aici și până la a-și pune semnătura pe un contract e cale lungă.
19e numărul jucătorilor care vor pleca în cantonamentul de la Bolu, pe 24 iunie. „Restul până la 24 vor veni pe parcurs”, susține Heleșteanu
„Suntem în contact cu numeroși jucători. Dar nu vrem să facem transferuri pe genunchi. Pe de altă parte, unii sunt sub contract sau cer salarii mari și noi trebuie să ținem cont că lucrăm cu un buget de criză”, a comentat Anton Heleșteanu, șeful Departamentului de scouting de la Poli.
Din lotul stagiunii trecute au rămas 12 jucători, cărora li se vor alătura câțiva de la tineret și cei întorși după împrumuturi. Categorie în care se înscriu doi portari, Alberto Cobrea și Ștefan Târnovanu, Teodor Axinte și Adrian Sabin Moldovan.
Aceștia sunt fotbaliștii care se vor prezenta, luni, la reunirea lotului. Iar Heleșteanu susține că, în primă fază, "vom testa ce avem în propria curte și apoi mai vedem".
1.700.000 €e cuantumul datoriilor pe care Poli le are în momentul de față
5 amicalevor disputa ieșenii în Turcia. Adversari: Habarkovska (28 iunie), Mariupol (30 iunie), Vorskla (2 iulie) și doi care trebuie confirmați
Clubul IT-iștilor?
Astăzi, la Primărie, edilul Mihai Chirica și președintele Ambrosie s-au întâlnit cu reprezentanții suporterilor. Iar Chirica a insistat că trebuie atrași alături de club cât mai mulți dintre cei 20.000 de angajați în domeniul IT care lucrează în Iași: „Dacă Rapid e clubul CFR-iștilor, poate noi vom fi clubul IT-iștilor”.
{{text}}