Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

EXCLUSIV Transfer cu „spioni” la FCSB! Edi Iordănescu s-a răzbunat pe CFR Cluj prin intermediul lui Gigi Becali

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 15 iunie 2019

FCSB l-a luat pe Darius Olaru și pentru că Iordănescu junior s-a implicat în afacere împotriva conducerii de la CFR, care l-a umilit la începutul sezonului trecut. Edward a fost ”spionul” lui Gigi Becali de la Mediaș.

FCSB a cumpărat un fotbalist de care nici nu are nevoie acum doar ca s-o încurce pe CFR. Becali a putut să reacționeze și să liciteze pentru Darius Olaru fiindcă a primit la timp informația de la Edi Iordănescu. Antrenorul a fost cel care l-a apelat pe Gigi când Clujul era aproape să semneze actele pentru Olaru.

„Edi m-a anunțat”

CFR l-ar fi luat imediat pe mijlocașul ofensiv internațional U21, FCSB nu l-a vrut de acum, l-a mai lăsat la Mediaș până pe 1 ianuarie 2020. Olaru mai stă la Gaz Metan deoarece n-ar avea loc în echipa care tocmai l-a cumpărat cu 600.000 de euro! De ce a plătit Becali un preț atât de mare în schimbul unui jucător care nu-i trebuie momentan? El a recunoscut că mai mult l-a interesat s-o încurce pe campioană și a dezvăluit într-o declarație de la TV DigiSport care a fost „informatorul” lui de la Mediaș: „M-a sunat Edi Iordănescu și mi-a spus că negocia Clujul pentru Olaru. Am intervenit imediat și am oferit 600.000 de euro, dublu față de cât oferea CFR. Scopul meu a fost să nu aibă Dan Petrescu jucător pentru regula U21”.


Clujul chiar se chinuie!

Fiecare echipă va trebui să folosească, din sezonul următor, doi titulari disponibili pentru naționala U21, adică fotbaliști născuți după 1 ianuarie 1998. FCSB stă bine la acest criteriu: Man, Moruțan, Coman, Oaidă rămân eligibili U21. CFR are probleme mari, Petrescu se poate baza numai pe Valentin Costache, el e singurul fotbalist de "tineret" consacrat, rulat deja în prima ligă.

De ce s-a implicat Iordănescu junior? El a avut și un interes evident, să obțină profitul maxim pentru Gaz Metan, și a căutat să le dea o lovitură conducătorilor de la CFR care l-au demis surprinzător după numai trei meciuri, în debutul stagiunii trecute. Câștigase Supercupa, remizase în campionat cu Botoșani și pierduse turul cu Malmo, 0-1 în preliminariile Champions League. Edi s-a trezit șomer a doua zi după eșecul cu suedezii. 

„CFR îl are pe Costache, pe care l-a luat de la Dinamo, alt jucător sub 21 de ani nu mai are și o să aibă de suferit din cauza asta. Eu contestam regula pe care a stabilit-o federația, dar nu mai zic nimic, mi-am dat seama că mă avantajează. Multe cluburi se roagă de FCSB să le dea fotbaliști tineri”

Gigi Becali, patron FCSB


2 fotbaliștinăscuți după 1 ianuarie 1998 trebuie să fie titulari în fiecare echipă din prima ligă în sezonul viitor. Un jucător trebuie menținut pe teren pe toată durata partidei, celălalt poate fi înlocuit oricând, chiar imediat după startul jocului

Vezi și: 

Helmuth Duckadam se ia de propriii fani: „Nu voi îl plătiți pe Șumudică! Faceți-vă echipa voastră”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.