Șefii Academicii Clinceni exclud emoții cu evitarea retrogradării în noul sezon al Ligii 1.
Primul joc-test pentru Clinceni este programat pe 21 iunie, cu Chindia Târgoviște. Apoi ilfovenii vor pleca în cantonamentul din Bulgaria, de la Bansko, acolo unde mai au programate patru amicale, cu Akademija Pandev (25 iunie), Sabail (28 iunie), Dunav Ruse (3 iulie) și Chiajna (6 iulie).
"Întâlnim echipe bune, puternice din punct de vedere fizic. Două echipe agresive, ținând cont din campionatele din care provin. Este o diferență între Liga a II-a și Liga I. Sunt echipe care își bazează jocul pe forță. Avem nevoie de astfel de adversari în perioada de pregătire. Ambele au terminat campionatele în care evoluează pe locul 3. Vor juca și în preliminariile Europa League. Sunt sigur că vor fi două teste utile, care ne vor ajuta mult", a spus Poenaru.
„Pentru o echipă nou-promovată, primul obiectiv ar fi evitarea retrogradării. Dar noi ţintim mai sus. O clasare în primele zece. Cunosc ambiţia şi dorinţa antrenorilor, jucătorilor şi staff-ului administrativ. Sunt antrenori tineri, care au reuşit o performanţă extrordinară prin promovarea din Liga a II-a"
Eugen Pârvulescu, președinte Clinceni
{{text}}