Telefonul Marelui Primar vibrează surd pe biroul greu. Nici măcar nu-l mai privește. S-a săturat să facă bine cu de-a sila. Iar oamenii să nu îi fie recunoscători. Deși nu l-a salvat în memoria telefonului, știe că îl sună iar canoistul ăla bătrân, căruia i-a dat o șansă, iar el i-a dat cu piciorul.
El nu știe că în sectorul 3 se fac lucruri deosebite, terase? Că aici nu e Deltă, să facem mizerii rustice. L-a sunat și o ziaristă. I-a zis franc: „Nu încurajez ce aveau ei acolo. Noi suntem o Capitală Europeană.”
Acestea ar fi putut fi gândurile lui Robert Negoiță, cel care a a aprobat desfințarea facilităților asociației Ivan Patzaichin – Mila 23. Pontonul și insula sunt de domeniul trecutului. De 6 ani, Dâmbovița din dreptul Bibliotecii Naționale era străbătută de bărcile lui Ivan. În 2017, bucureștenii s-au plimbat gratuit cu aceste ambarcațiuni incredibile, inventate de Ivan Patzaichin. De patru ori campion olimpic la patru olimpiade diferite, el a aflat despre decizia Primăriei pe când se afla în Franța. Acolo face și el ce poate pentru România. Încearcă să atragă atenția asupra Deltei și tradițiilor din această zonă în felul în care „Orașul luminilor” poate accepta, adică lansează o colecție de modă pentru bărbați, realizată din cânepă.
În ziua în care Libertatea l-a găsit în mai puțin de o oră pe Ivan Patzaichin pentru o reacție, Negoiță a acceptat cu greu (aproape că a dat de la el) să îl sune el pe Ivan Patzaichin pentru a discuta despre o posibila refacere a proiectului… desființat.
Pentru că Negoiță, vorba unui coleg de-ai săi de partid, face ce vrea pentru că poate. El poate ignora un mare campion nu într-un gest singular de umflare a mușchilor, ci pentru că aroganța i-a crescut în caracter ca vrejul de fasole.
Așa s-a scris istoria
Robert Negoiță nu are cum să știe, dar în anul în care s-a născut, în 1972, Ivan Patzaichin uimea toată planeta. La Jocurile Olimpice de la Munchen, a reușit să termine cursa de calificări cu pagaia ruptă. Apoi a câștigat medalia de aur.
La 19 ani, Robert venea din Iugoslavia, unde a muncit pe șantier cu fratele mai mic - acționarul Dinamo de azi, Ionuț Negoiță.
La 19 ani, Ivan lua prima medalie de aur olimpic, la Ciudad de Mexico.
La 31 de ani, la Olimpiada de la Moscova, lui Patzaichin îi cânta din nou Imnul României, pe prima treaptă a podiumului.
Tot la 31 de ani, Robert Negoiță avea realizarea vieții lui: intra în PSD.
Iar „similitudinile” celor două cariere nu se opresc aici. Peste ani, când Ivan Patzaichin inventa canotca – combinația dintre lotcă și canoe, care a plutit pe Dâmbovița până i-a mirosit urât primarului – Robert Negoiță inventa și el cel mai mare bonus dat unei rude de către o primărie: 35.000 de euro pentru cumnata sa.
Și reușitele „campionului” Robert nu se opresc.
În primul rând, o medalie națională. El deținea – și probabil încă mai deține, dar acum legislația îi protejează identitatea – primul loc în topul datornicilor persoane fizice, către fisc, deci către buget. Primul. (Dar Robert nu vrea să fie primul și se judecă.)
Și încă o medalie (onorifică), pentru că a recunoscut un furt. Propriul furt.
În 2012, doctorandul Robert Negoiță plagia aproape integral teza de doctorat de la Academia de Poliție. Prins cu furtul intelectual, a spus că așa era moda, s-a lăsat tentat, că l-a luat valul.
Valul pe care acum se crede proprietar.
Acestea fiind scrise, cred că edilul Robert Negoiță a făcut o alegere extraordinară când a ales sloganul sectorului 3: „Fii cu noi, nu fi gunoi!”.
- Cristian Coman, jurnalist cu 25 de ani experiență în presă, la Pro TV, Realitatea TV, Antena 1 şi TVR 1, acum senior editor la Libertatea, scrie și pentru Gazetă
{{text}}