Italianul Maurizio Sarri (60 de ani) a fost prezentat oficial în funcția de antrenor a lui Juventus Torino.
Un singur sezon a stat Maurizio Sarri în afara Italiei. S-a dus la Chelsea, a cucerit un trofeu important, Europa League, primul său succes ca antrenor, și s-a întors în Serie A.
A plecat de la Napoli, unde s-a și născut, și s-a întors la Juventus.
De vineri, când se anunțase că bianconerii au acord cu Chelsea și vor plăti clauza de reziliere, 3,5 milioane de euro, sumă ce poate fi completată cu alte două milioane ca bonusuri de performanță, era sigur că Sarri va ajunge la Torino.
Astăzi a devenit oficial. Tehnicianul în vârstă de 60 de ani, cel mai bătrân din următorul sezon de Serie A, a semnat pe trei stagiuni și va încasa un salariu stagional de 6 milioane de euro.
Chelsea a explicat despărțirea: „Maurizio voia să revină acasă. În fotbalul italian. Și, în același timp, să fie alături de familie, mai ales de părinții săi care sunt în vârstă. Îi mulțumim pentru tot ce a făcut la noi”.
39 de victorii (61,9%) a adunat Maurizio Sarri în 63 de meciuri la Chelsea (a pierdut de 11 ori)
Încep transferurile
Odată problema tehnicianului rezolvată, piemontezii se pot concentra pe mercato. Potrivit Gazzettei dello Sport, două mari schimburi se prefigurează în această vară pe axa Juventus - Roma - Inter.
Mai întâi, Gonzalo Higuaín (31 de ani), întors pe „Allianz Stadium” după împrumutul la Chelsea, ar putea ajunge la Roma. Iar grecul Konstantinos Manolas (28 de ani) ar face drumul invers.
Pentru postul de vârf, Juve visează la Mauro Icardi (26 de ani), în conflict continuu în ultimul an cu Inter. Pe cine ar trimite în locul lui Icardi pe „Meazza”? Pe Paulo Dybala (25 de ani)!
CITEȘTE ȘI:
Paul Pogba și-a anunțat plecarea de la Manchester United » Probleme pentru Ole Gunnar Solskjaer!
{{text}}