Campionate

EURO 2019 // VIDEO Italia U21 câștigă derby-ul grupei A în fața Spaniei U21, scor 3-1!

+9 Foto
FOTO: Raed Krishan

Articol de Raed Krishan (foto)  —  luni, 17 iunie 2019

Prima zi de la EURO 2019 a oferit două meciuri spectaculoase. Italia U21 a trecut de Spania U21, scor 3-1, în derby-ul grupei A, iar Polonia U21 a învins Belgia U21, scor 3-2.

  • România U21 debutează marți, de la 19:30, împotriva Croației.

Debutul întâlnirii de pe stadionul Renato Dall'Ara a oferit secvențe splendide. Cei aproape 30.000 de italieni veniți să își încurajeze favoriții au aplaudat imnul de stat al adversarilor, într-un moment de fair-play absolut.

Dani Ceballos, mijlocașul Realului, nu a fost însă impresionat. A deschis scorul în minutul 9 cu un șut încântător de la marginea careului de 16 metri. Italienii, cu o linie ofensivă care ar putea juca oricând la echipa mare, au egalat în minutul 36. Federico Chiesa, starul de la Fiorentina, l-a păcălit pe Simon cu un șut din unghi. Tot Chiesa a marcat și golul de 2-1, în minutul 64.

Partida a mai bifat o premieră. Prima decizie VAR luată la acest European. Lorenzo Pellegrini (22 de ani) a fost tras în careu de Carlos Soler, mijlocașul Valenciei. „Centralul” olandez Serdar Gozubuyuk a lăsat jocul să meargă, dar a fost înștiințat de oamenii care se ocupă de VAR de o neregulă. Pellegrini a transformat lovitura de pedeapsă și a stabilit scorul final, 3-1.

FINAL » Italia U21 - Spania U21 3-1

  • Au marcat: Chiesa '36, '64, Pellegrini (pen.) '82 / Ceballos '9

Vezi AICI statistici

 

echipele de start

Italia: Meret - Calabresi, Mancini, Bonifazi, Dimarco - Barella, Madragora, Pellegrini - Zaniolo, Kean, Chiesa
Rezerve: Audero, Montipo - Adajpong, Bastoni, Bonazzoli, Cutrone, Locatelli, Murgia, Orsolini, Pezzella, Romagna, Tonali
Antrenor: Luigi Di Biagio

Spania: Simon - Ahuirregabiria, Vallejo, Mere, Caricol - Zubeldia - Soler, Ceballor, Ruiz, Oyarzabal - Mayoral
Rezerve: Sivera, Martin Fernandez - Fornals, F. Junior, Lirola, Merino, Mir, Nunez, Olmo, Alfonso, Roca, Vallejo,
Antrenor: Luis De la Fuente Castillo

Euro a pornit cu un rezultat neașteptat. După cum începuse meciul de la Reggio Emilia, se părea că belgienii vor câștiga ușor și clar în fața polonezilor. În primul sfert de oră, i-au asediat. Și Leya Iseka a deschis scorul (16) într-un moment de dominare totală. Roș-albii au egalat însă după doar zece minute, la șutul lui Żurkowski. Marcând golul de 2-1 la reluare, când Bielik a trimis mingea în plasă cu capul (52). Ultima reușită a polonezilor i-a aparținut lui Szymański (79). 3-1. Belgianul Cools a redus scorul (84).

Istvan Kovacs a arbitrat această partidă (cu Marinescu și Artene asistenți). A avut un singur moment mai dificil: în minutul 48, Lukebakio a căzut în careu, cerând penalty. Dar „centralul” a văzut bine. Belgianul simulase și a primit cartonaș galben

FINAL » Polonia U21 - Belgia U21 3-2

  • Au marcat: Zurkowski '26, Bielik 52, Szymanski 79 / Iseka Leya '16, Cools 84

Vezi AICI statistici

Echipele de start

Polonia: Grabara - Fila, Wieteska, Bielik, Pestka - Jagiello, Dziczek, Zurkowski - Michalak, Kownacki, Szymanski
Rezerve: Loska - Lis, Placheta, Boschiniewicz, Piotriwski, Swiderski, Wdowiak, Buksa, Jonczy, Jozwiak, Tomczyk, Gummy
Antrenor: Czesław Michniewicz

Belgia U21: Jackers - Cools, Faes, Cobbaut, De Norre - Mbenza, Mangala, Heynen, Lukebakio - Leya Iseka, Schrijvers
Rezerve: Teunckens - De Wolf, Bornauw, Bastien, Bushiri, Omeonga, A. De Sart, Verchaeren, Saelemaekers, Schryvers, Amuzu, Wouters
Antrenor: Johan Walem

 

 

VEZI ȘI:

Programul complet și televizările de la EURO U21! România intră în competiție marți, contra Croației

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.