GSP special   •   Diverse   •   ARCUL DE TRIUMF

VIDEO + FOTO Se lucrează din greu la Arcul de Triumf » Tribunele au fost demolate + marea problemă a proiectului

+26 Foto
Stadionul Arcul de Triumf // FOTO: Marius Mărgărit

Articol de Marius Mărgărit   —  luni, 17 iunie 2019

Lucrările pentru modernizarea pentru EURO 2020 a stadionului Arcul de Triumf avansează. 

Problema cea mai dificil de rezolvat la arena de lângă Mânăstirea Cașin este o conductă de apă de 80 de centimetri, din beton, care trece exact pe sub amplasamentul tribunei de est și care trebuie deviată spre terenurile de antrenament.

Deși azi e zi liberă pentru sărbătoarea Sfântei Treimi, câteva ultilaje lucrau la „Arcul de Triumf”, cea de-a treia arenă care se construiește în programul pentru Euro 2020, pe lângă cele din Ghencea și din Giulești.

Au fost deja demolate tribunele clasice, iar cele pe schelet metalic au fost demontate.


Azi erau îndepărtate ultimele rămășițe ale aleiilor din jurul vechii arene.

"Am lucrat și în week-end și o facem și azi pentru că drumurile sunt mai libere și asta ne ajută enorm. Într-o zi normală, o mașină nu poate face mai mult de două curse să care materielele rămase după demolare la groapa de gunoi. Azi, până pe la ora 14:00, fiecare a reușit să facă deja 4 drumuri", a spus unul dintre muncitorii cei prezenți la lucru.

 


Urmează să fie îndepărtați și stâlpii vechii instalații de nocturnă. Până la începerea ridicării noilor tribune, pe gradenele de beton care au sosite deja la fața locului, mai este însă o problemă de rezolvat.

O conductă cu probleme

Pe amplasamentul viitoarei tribune de est, în pământ se află o magistrală de apă, cu diametru de 80 de centimetri, din tubulatură de beton.

În cazul unei avarii, ar fi imposibil să se intervină, în condițiile în care tribuna ar fi ridicată chiar deasupra.

„Va trebui să deviem acesată conductă de apă cu câțiva metri spre terenurile de antrenament. E o lucrare dificilă, dar trebuie făcută. Nu ne afectează cu execuția, era prevăzută în lucrări de la început”, au explicat aceleași surse.

Cum va arăta ARCUL DE TRIUMF

  • locuri: 8.207
  • pe lângă terenul de fotbal, complexul va mai cuprinde: spații urbane exterioare, parcare subterană, centru pentru recuperarea sportivilor cu camera hiperbară pentru terapie oxigen, aparatură medicală specifică de recuperare, piscină, saună, sală de conferință și zonă VIP. Costul lucrărilor este de 24 de milioane de euro.

Citește și:

„Gara de Nord va fi modernizată înainte de EURO 2020” » Ministrul Răzvan Cuc nu a putut anunța data demarării proiectului

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.