Răzvan Marin, 23 de ani, noua achiziție a celor de la Ajax Amsterdam, e marele absent al României U21 de la Campionatul European din Italia și San Marino. „Lăncierii” nu i-au permis noului jucător, cumpărat de la Standard Liege pentru 12 milioane de euro, să joace la turneul final.
- România U21 joacă vineri, de la 19:30, cu Anglia U21, al doilea meci de la Euro 2019. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe TVR 1 și TVR HD;
- Echipa GSP, formată din Răzvan Luțac (reporter), Vlad Nedelea (reporter), Raed Krishan (foto) și Cosmin Nistor (video), e în cantonamentul naționalei din Italia și transmite de la fața locului toate detaliile despre Euro 2019.
Cu o zi înaintea duelului cu Anglia U21, Răzvan Marin le-a transmis un nou mesaj de susținere colegilor săi:
„Poate e mai bine că nu sunt eu prezent... Au ceilalți șansa să se afirme și să arate la un turneu final de ce sunt în stare. Am luat situația ca atare și n-am regrete”, a declarat mijlocașul de 23 de ani, la Pro X.
Academia Hagi, spirit, fără complexe
Răzvan Marin a identificat principalele atuuri care au transformat România U21 într-o forță: „Am crescut la Academie, aici se face diferența. Am crescut cu spiritul de învingători, cu spiritul de a merge să câștigăm fiecare meci. Alți jucători sunt în străinătate, au fost crescuți cu același spirit. Am avut același scop și n-am avut complexe. De asta sunt rezultatele care sunt”, a adăugat acesta.
„Cu Anglia îmi doresc să nu pierdem. Dacă se întâmplă asta, luăm o opțiune importantă pentru a ajunge în semifinale” Răzvan Marin, Ajax Amsterdam
EURO U21 2019 » CLASAMENT GRUPA C
EURO U21 2019 » PROGRAMUL GRUPEI C
18 iunie
- ROMÂNIA - Croația 4-1 Detalii AICI
- Anglia - Franța 1-2 Detalii AICI
Vineri, 21 iunie
- 19:30 - Anglia - ROMÂNIA (Cesena)
- 22:00 - Franța - Croația (Serravalle, San Marino)
Luni, 24 iunie
- 22:00 - Franța - ROMÂNIA (Cesena)
- 22:00 - Anglia - Croația (Serravalle, San Marino)
{{text}}