Adrian Ilie (45 de ani) se va implica la Pandurii Târgu Jiu în următorul sezon al Ligii 2.
După ce Pandurii Târgu Jiu s-a salvat de la retrogradare pe finalul sezonului, gorjenii nu vor să mai trăiască aceleași emoții și în stagiunea viitoare.
Așadar, Pandurii va primi întăriri. Oltean la origine, din Craiova, Adrian Ilie va ocupa o funcție oficială sau onorifică în cadrul clubului. Fostul mare atacant al Stelei ar urma să transfere și câțiva jucători importanți la Târgu Jiu.
Discuțiile sunt avansate, însă deocamdată nu e nimic oficial.
Adrian Ilie a mai lucrat la o singură echipă de fotbal din România, după ce a pus ghetele în cui, la 31 de ani. Acesta a fost manager sportiv la Steaua, în perioada iunie 2007 - iulie 2008. De atunci, a preferat să se axeze doar pe impresariat.
Potrivit surselor GSP, este posibil ca gorjenii să primească susținere și din partea lui Nicu Sarcină, cel care a finanțat Energeticianul în Liga 2, dar echipa a retrogradat.
Pandurii Târgu Jiu a încheiat anul deasupra liniei roșii, pe locul 15, având un avans de 5 puncte față de ultima retrogradată, Energeticianul.
Stadionul e 99% finalizat!
Deși construcția stadionului din Târgu Jiu a fost finalizată în urmă cu mult timp, echipa nu a putut juca meciurile acolo, din cauza unor mici detalii care nu au fost puse la punct.
În această pauză competițională, au fost testate sonorizarea și tabela de marcaj. Mai sunt puține lucrări de făcut pentru ca arena să fie omologată, iar Pandurii Târgu Jiu ar putea juca acolo încă din debutul noii stagiuni a Ligii 2.
Totodată, Federația Română de Fotbal a dorit să inaugureze stadionul din Târgu Jiu cu meciul din Supercupa României, dintre Viitorul și CFR Cluj, dar nu a vrut să riște.
CFR Cluj - Viitorul se joacă pe 6 iulie, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.
VEZI ȘI:
{{text}}