Lewis Hamilton de la Mercedes a câștigat Marele Premiu al Franței într-o cursă pe care a condus-o de la start și pe care a terminat-o la peste 18 secunde de urmăritorul Valtteri Bottas. Cursa a început la ora 16:10, ora României.
Lewis Hamilton s-a impus clar pe circuitul Paul Ricard, după o cursă pe care a controlat-o de la start până la final
De cum au țâșnit monoposturile la start, britanicul a transmis un semnal ferm și evident: de la primul viraj a luat un avans mic, dar vizibil în fața coechipierului Bottas și a celorlalți piloți. Ritmul impus de Hamilton a fost stabil, iar pe măsură ce se apropiau primele opriri la boxe, avantajul față de finlandez a atins aproape 5 secunde.
Valtteri a intrat primul, în turul 23, chemat de Mercedes pentru a păstra ascendentul față de Leclerc, care intrase cu două tururi înainte. A urmat și Hamilton, iar la revenirea pe pistă parcă s-a propulsat. Cu 11 secunde mai iute decât locul secund, doar un dezastru îl mai putea opri pe campionul en titre de la o victorie necontestată.
Intriga a lipsit aproape în totalitate pe circuitul francez, nici măcar dueluri pentru pozițiile în puncte neapărând pentru a aprinde interesul. Leclerc a încercat să pună presiune pe Bottas pe turul final, dar nu a fost de ajuns. Monegascul a fost însă capabil să-l țină la distanță pe Verstappen.
Încercările celor de la Ferrari de a-l sălta pe Vettel mai sus în ierarhia cursei a eșuat după ce un cauciuc din față a fost deteriorat serios după numai trei sau patru tururi de când ieșise germanul de la boxe.
Zumzet pe final
Tot pe final s-a animat puțin situația și în zona locurilor 6-10. McLaren, după calificări reușite, l-au avut pe Sainz arătându-și abilitățile și făcând rocadă cu Norris, care avusese un loc mai bun pe grilă. Spaniolul a încheiat pe o meritorie poziție 6, în timp ce Lando a alunecat pe 10, mașina sa pierzând sistematic din puterea hidraulică.
Ricciardo, Räikkönen și Hülkenberg au simțit oportunitatea și au intrat în joc, dar și în puncte.
De data aceasta, distanța până la următorul Mare Premiu e de doar o săptămână, weekend-ul acesta caravana mutându-se în Austria, pe Red Bull Ring. Cu speranța că scenariul va fi mai palpitant decât adomitoarea cursă de ieri.
„Facem istorie împreună și sunt mândru să fac parte din această echipă. Nu a fost ușor, totul e pe muchie. Am avut umflături mari pe cauciucurile din față, dar acesta a fost cel mai bun start al anului”
Lewis Hamilton
Omagiu cu șapcă în carouri
Jackie Stewart, triplu campion mondial și de două ori clasat pe locul secund în cele nouă sezoane petrecute în F1, a împlinit 80 de ani pe 11 iunie. Organizatorii Marelui Premiu al Franței l-au omagiat ieri într-un mod original pe circuitul Paul Ricard, în cadrul unei ceremonii emoționante.
Toți piloții activi, mai puțin Hamilton și Bottas, alții retrași, unii dintre ei consultanți sau experți tv, directori de echipe, oficiali au stat alături de legendarul scoțian, iar detaliul care a făcut totul și mai interesant a fost că au purtat celebra șapcă în carouri de care Stewart nu se desparte niciodată (foto). El este și acum pe locul al optulea în clasamentul all time al victoriilor în F1, cu 27 de curse câștigate.
CLASAMENTUL CURSEI:
Clasamentul piloților
captură BBC
clasamentul constructorilor
{{text}}