Nationala

FRANȚA U21 - ROMÂNIA U21 // Meci pentru calificarea în semifinalele EURO 2019 » Cum arată echipa pe care vrea s-o trimită Rădoi pe teren

Articol de Răzvan Luţac, Vlad Nedelea  —  luni, 24 iunie 2019

Franța U21 și România U21 joacă azi în finala grupei C de la EURO 2019. Rădoi riscă: va păstra echipa-tip și azi, deși 6 „tricolori” riscă suspendarea în semifinale dacă iau galben. Meciul va începe la ora 22:00 și va putea fi urmărit în direct la TVR 1, TVR HD și liveTEXT pe GSP.ro.

Am mai scris că Mirel Rădoi schimbă foarte greu un prim „11” care funcționează. Și lui i-a mers mereu până acum la naționala U21: are 6 victorii din tot atâtea meciuri oficiale la „tineret”. Cu un golaveraj senzațional, 18-4!

Însă aici încep dilemele pentru selecționer. Să își păstreze jucătorii pentru semifinală ori riscă prea mult prin evitarea accidentărilor și suspendărilor? Rădoi consideră că riscă. Și, cel mai probabil, pentru prima oară la acest Euro, va începe cu Coman. Dar atât.

Calcule de calificare EURO 2019 » Cu cine joacă România U21 în semifinale: toate scenariile posibile

Pericol

Deși atât Florinel, cât și alți 5 colegi sunt în pericol de suspendare. Începând cu fundașul Alex Pașcanu, continuând cu ambii închizători, Tudor Băluță și Alex Cicâldău, și ajungând în față, unde atât Coman, cât și Man și Pușcaș au cartonașe galbene. Doi dintre ei fiind avertizați după ce și-au scos tricoul după golurile cu Anglia!

Dacă ar scăpa fără galben diseară, aceștia ar răsufla ușurați: cartonașele singulare se anulează în semifinale. Rădoi avea și varianta cu Nedelcu în locul lui Băluță și Dragomir pe dreapta, tocmai pentru a menaja măcar doi „tricolori”, dar aseară era hotărât să înceapă cu formula obișnuită. Minus Ivan.

Și Nedelcearu e OK

O altă veste bună pentru Rădoi: Nedelcearu s-a descurcat și fără mască trei sferturi din meciul cu Anglia. Și nu are nimic serios după o ciocnire din prima repriză a partidei cu britanicii. Mai mult, niciun alt jucător al naționalei n-a resimțit probleme medicale până la antrenamentul de aseară.

Spre deosebire de adversarele noastre, care au avut probleme pe bandă, croatul Brekalo s-a rupt în primul meci, englezul Sessegnon - la nici un sfert de oră după ce-a intrat la pauză în meciul 2. Francezul Bamba s-a accidentat în primul joc și ratează tot turneul. 

Cine ar putea înlocui jucătorii lui Rădoi dacă vor fi suspendați în semifinală
- PAȘCANU: Ad. Rus, V. Ghiță, R. Grigore
- T. BĂLUȚĂ: Dr. Nedelcu
- CICÂLDĂU: Vl. Dragomir, A. Ciobanu
- MAN: Ciobanu, Vl. Dragomir
- FL. COMAN: A. Ivan, Olaru
- PUȘCAȘ: A. Ivan, Ad. Petre

ECHIPELE PROBABILE

Franța U21: Bernardoni - Amian, Upamecano, Niakhate, M. Sarr - Reine-Adelaide, Tousart, Aouar - Ikone, M. Dembele, M. Thuram
Rezerve: Larsonneur, Prevot, Ballo-Toure, Konate, Del Castillo, Guendouzzi, Mateta, Dagba, I. Sissoko, Caci, Nitcham
Selecționer: Sylvain Ripoll

România U21: Radu - Manea, Nedelcearu, Pașcanu, Fl. Ștefan - T. Băluță, Cicâldău - Man, I. Hagi, Fl. Coman - Pușcaș
Rezerve: Căbuz, A. Vlad, Boboc, Ad. Petre, R. Grigore, Vl. Dragomir, V. Ghiță, Nedelcu, Ad. Rus, A. Ivan, A. Ciobanu, Olaru
Selecționer: Mirel Rădoi

 EURO U21 2019 » PROGRAMUL GRUPEI C

18 iunie

21 iunie

24 iunie

  • 22:00 - Franța - ROMÂNIA (Cesena)
  • 22:00 - Anglia - Croația (Serravalle, San Marino)

Citește și:

FRANȚA U21 - ROMÂNIA U21 // VIDEO Mirel Rădoi l-a contrat pe Gigi Becali: „Aici nu suni să faci schimbare!”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.