Campionate

ANGLIA - CAMERUN 3-0 / VIDEO Scandal imens la Mondialul feminin » Au vrut să iasă de pe teren: „Mi-a fost rușine. După goluri luau mingea și plecau plângând acasă”

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday, 24 June 2019

Anglia s-a calificat în sferturile de finală ale Mondialului feminin după victoria, scor 3-0, contra Camerunului. Africancele au întrerupt meciul de două ori, protestând împotriva deciziilor VAR, mereu favorabile englezoaicelor.

  • Anglia va juca în sferturile de finală ale Campionatului Mondial împotriva Norvegiei.

La Valenciennes, fotbalul se oprește când apar nemulțumiri legate de VAR. Asta au făcut jucătoarele cameruneze în „optimile” Mondialului feminin.


În al patrulea minut de prelungiri al primei reprize, Anglia a înscris pentru 2-0, dar asistenta de pe acea parte a semnalizat inițial ofsaid la White, care marcase.

Numai că Video Assistant Referee a decis că poziția nu era afară din joc și a validat reușita. Moment în care camerunezele nu au mai vrut să continue partida, amenințând-o pe chinezoaica Liang Qin, arbitrul jocului, că vor părăsi terenul.

„Mi-a fost rușine de tot ce s-a petrecut”

Ceea ce, până la urmă, nu s-a întâmplat. Nici atunci, nici imediat după pauză, când golul Ajarei Nchout, de 2-1, a fost anulat de VAR. Nchout a izbucnit în lacrimi, fotbalistele africane strângându-se la marginea terenului. Voiau să abandoneze. Selecționerul Alain Djeumfa le-a convins să joace în continuare.

Phil Neville, antrenorul Albionului, afirmă că „nu am mai văzut așa ceva niciodată. Mi-a fost rușine de tot ce s-a petrecut. Parcă erau niște copii care, după ce primesc un gol, iau mingea și pleacă plângând acasă”.
Neville și echipa lui s-au calificat în "sferturi". 3-0, la final. 

„Arbitrul s-a păcălit de prea multe ori. ÎI mulțumesc Domnului că mi-a dat liniște în acele momente, pentru că mă cunosc. Uneori, ajung la o asemenea stare încât...”Alain Djeumfa, selecționer Camerun

VEZI ȘI:

COPA AMERICA // FOTO Columbia și Argentina merg în „sferturile” competiției » Messi și compania s-au chinuit cu Qatar

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.