Alexandru Cicâldău (21 de ani, CSU Craiova) a atras, prin evoluţiile solide de la acest EURO, atenţia scouterilor străini.
După Standard, FC Sevilla şi Lille, mijlocaşul Craiovei a ajuns şi pe lista posibilelor transferuri ale lui Sassuolo, antrenorul De Zerbi dorindu-l în locul lui Sensi, care pleacă la Inter.
„Titular fix în linia mediană, e inima acţiunilor româneşti cu verticalizările lui. Un alt talent lansat de Academia Hagi şi ale cărui calităţi l-ar ajuta să se integreze rapid în Serie A, după ce a arătat la Euro că nu suferă în faţa unor adversari mai puternic fizic.
Dar compensează dezavantajul taliei cu tehnica excelentă şi viziunea importantă, cu care fluidizează jocul la mijloc prin pasele geometrice. Execută foarte bine loviturile libere, etalând un picior drept rafinat, de număr 10 modern”, scrie Sportmediaset, care îl cotează pe internaţionalul de 21 de ani la 4 milioane de euro, preţ mult sub pretenţiile clubului oltean.
8 este nota primită de către Cicâldău atât la meciul contra Croației U21, cât și la cel cu Anglia U21
VEZI ȘI:
{{text}}