GSP special   •   Anchetele Gazetei   •   Iată cum s-a procedat la distribuirea tichetelor pentru Euro 2008

Mărturie despre bilete

Articol de Dan Udrea   —  vineri, 07 martie 2008

Un personaj, care a luat bilete din interior, face dezvăluiri: avea asigurate tichetele la tragerea la sorţi, dar trebuia să se înscrie pe mai multe nume



"Am luat peste 30 de bilete de la tragerea la sorţi". Aceasta este mărturia unui om de fotbal, apropiat al FRF, care a acceptat să dezvăluie modul în care a cîştigat multe tichete în urma sortării efectuate de calculator. Cum s-a ajuns aici?



Pasul 1: Îndrumaţi de Naşu'

Foarte multe persoane apropiate celor din FRF şi care n-au mai apucat bilete în cadrul delegaţiei "Familia Fotbalului" au fost îndrumate chiar de Mircea Sandu să se înscrie la tragerea la sorţi, lucru recunoscut chiar de şeful de la Casa Fotbalului. Unul dintre aceştia e personajul care a rupt ieri tăcerea pentru Gazetă şi care a explicat "procedura".

Pasul 2: Înscriere pe mai multe nume

Toţi cei care aveau legături cu FRF şi doreau să ia mai mult de două pachete, maximum cît era cuvenit unei persoane, ar fi fost sfătuiţi să se înregistreze pe mai multe nume. Astfel, mai toţi şi-au trecut cît mai mulţi membri din familie, atît cît să fie necesar pentru a acoperi cererea de tichete. "Aş fi trecut-o şi pe fiică-mea, dar ea nu are paşaport", a susţinut respectivul.

Pasul 3: Soft precis 100%

S-a ajuns la tragerea la sorţi. "Am cîştigat toate cele 30 de bilete pe care le-am solicitat pe mai multe nume", a susţinut martorul Gazetei. Sortarea a fost realizată prin intermediul calculatorului, însă chiar dacă au fost în jur de 17.000 de cereri pe doar 10.724 de bilete, între cei 7.000 de perdanţi nu s-a regăsit nici măcar unul dintre cele peste 10 nume sub care personajul care face aceste dezvăluiri s-a înregistrat.


“6 pachete a trei bilete am luat, nu 40. Mai sînt 10 la Steaua, dar asta e altă treabă. Or fi trecut cei din FRF şi alţi Becali acolo pe listă, nu ştiu! Eu, personal, am luat 6”

GIGI BECALI





FRF n-a explicat


Nici pînă acum, FRF n-a oferit toate detaliile în ceea ce priveşte modul în care s-a realizat tragerea la sorţi. În fişele celor care au participat la sortare apărea o cifră în plus, a 14-a, la Codul Numeric Personal. Singura explicaţie a celor din federaţie a fost că "acea cifră nu avea nici o importanţă, n-a contat în exerciţiul tragerii la sorţi".



Piţi i-a promis bilete lui Crin Antonescu

Distribuirea tichetelor pentru "Familia Fotbalului" s-a făcut sub directa supraveghere a lui Mircea Sandu. Chiar şi aşa însă au apărut divergenţe între cei mai importanţi oameni din FRF. Selecţionerul Victor Piţurcă i-a promis lui Crin Antonescu, unul dintre liderii PNL, 10 pachete de bilete. Cum însă stocul s-a terminat, şeful federaţiei l-a anunţat pe Piţi că nu mai are de unde să scoată tichete.



LPF plăteşte pentru preşedinţi

FRF a alocat şi preşedinţilor din Liga I pachete de tichete. Acestea nu vor fi însă achitate de conducătorii în cauză, ci din bugetul LPF. Acesta e realizat în mare măsură de pe urma amenzilor pe care cluburile şi jucătorii trebuie să le achite în urma sancţiunilor financiare.

UTA, doar patru!

Darnic cu apropiaţii săi, Mircea Sandu s-a dovedit extrem de drastic cu cei de la UTA. Ca orice club de Liga I, gruparea condusă de Nicolae Bara trebuia să primească de la FRF cîte 10 bilete la fiecare meci al "naţionalei" de la Euro 2008, dar şeful Federaţiei le-a dat arădenilor doar cîte patru pachete. Sandu a invocat faptul că oficialii de la UTA şi-au exprimat dorinţa de a cumpăra bilete după termenul stabilit de FRF. (Viorel Tudorache)



Au dat şi la galerii?


Chiar dacă a fost bătaie mare pe bilete pentru publicul larg, cîteva sute de bilete au ajuns, nu se ştie cum, în posesia liderilor galeriilor bucureştene. Pe de altă parte, nu este clar nici acum cîte bilete au intrat la tragerea la sorţi şi cîte persoane au cîştigat, deoarece Mircea Sandu a anunţat că pentru suporteri au fost puse în vînzare 10.724 de tichete, reprezentînd 55% din totalul de 19.501 bilete. Asta înseamnă că au fost luate în calcul şi cele 34 de bilete destinate persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, care au fost distribuite separat însă. (Viorel Tudorache)



Bilete la peluze pentru "tricolori"


Pentru a satisface pretenţiile "tricolori", preşedintele FRF, Mircea Sandu, le-a oferit acestora şi bilete de categoria a III-a, deşi şeful Federaţiei anunţase că acestea vor fi alocate doar publicului larg. "Biletele de categoria I şi o parte din cele de categoria a II-a vor fi repartizate contracost , partenerilor şi sponsorilor oficiali ai Federaţiei", a precizat Mircea Sandu, înaintea controversatei trageri la sorţi din februarie. (Viorel Tudorache)



FRF dezminte

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a dezminţit, printr-un comunicat de presă, informaţiile publicate ieri de Gazeta Sporturilor, potrivit cărora ar fi oferit preferenţial bilete la Euro 2008: 60 de pachete lui Nicu Gheară, 40 lui Gigi Becali, unul unui măcelar din Satu Mare şi opt fostului internaţional Iulian Filipescu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.