Lăcătuş se teme că mediatizarea excesivă a sud-americanilor va dăuna atmosferei din vestiar
Străinii din lotul Stelei nu au adus doar fantezie şi spectacol în Ghencea, ci sînt pe cale să aprindă şi un butoi cu pulbere în vestiar. Marius Lăcătuş e speriat de faptul că, peste noapte, sud-americanii din lotul Stelei au ajuns vedetele incontestabile ale echipei, atît în presă, cît şi în opinia suporterilor, în detrimentul jucătorilor autohtoni.
"Cred că se vorbeşte prea mult despre jucătorii străini şi îi omitem pe cei români. Sigur că Zapata sau Mendoza prezintă mai mult interes, însă nu vreau să se înţeleagă faptul că la Steaua contează doar străinii, fiindcă acest lucru poate crea o atmosferă negativă în vestiar. Jucătorii veniţi în iarnă au adus un plus echipei, însă nimic mai mult", a spus "Fiara".
"Nicoliţă e prea sensibil"
Lăcătuş a comentat şi situaţia lui Bănel Nicoliţă, primul titular de bază din tur care a pierdut primul "11" în urma prestaţiei din partida de la Iaşi. "Bănel este mai sensibil, iar în fotbal, dacă eşti sensibil, este greu să mai revii. Nicoliţă trebuie să uite ce s-a întîmplat la Iaşi şi să o ia de la capăt. Steaua şi echipa naţională au nevoie de el în continuare", a subliniat Lăcătuş la Ştirile Sportive ale Antenei 1.
"Sigur că vor apărea şi nemulţumiţi, dar, din păcate, nu pot juca toţi deodată, fiindcă tot lotul este valoros"
"Dacă vom avea continuitate în rezultate pozitive, nu văd de ce atmosfera va fi proastă în cadrul lotului"
Marius Lăcătuş
Precedentul Elton
Dupa ce, în urmă cu un an, Elton a făcut senzaţie la antrenamente şi în partidele oficiale, fiind aclamat permanent de spectatori, micuţul mijlocaş a fost nevoit să părăsească Steaua din cauza faptului că jucătorii care erau în concurenţă cu el nu vedeau cu ochi buni simpatia de care se bucura brazilianul. După ce a plătit pentru Elton 1,3 milioane de dolari, chiar finanţatorul Gigi Becali a dorit să scape de brazilian, numindu-l "circar" şi cedîndu-l la Al Nassr pentru doar 500.000 de dolari.
"Să fim ca şi CFR!"
Partida cu Pandurii, de mîine seară, în direct pe Antena 1 de la 20:45, e privită de Lăcătuş drept una crucială. "Diferenţa între noi şi CFR Cluj s-a făcut pentru că nu ne-am concentrat întotdeauna şi n-am avut o atitudine pozitivă la jocurile cu echipele mici", a spus tehnicianul din Ghencea.
"Rada, stai la rînd!"
Lăcătuş i-a transmis ieri un mesaj fundaşului Ionuţ Rada, neinclus în lotul de 18 la precedentele două partide oficiale. "Am discutat cu el ca între doi prieteni şi sper să-şi aştepte rîndul, iar atunci cînd se va apela la el să fie pregătit!", a spus "Fiara".
Mesaj pentru Zapata
Titular indiscutabil între buturile Stelei, columbianul Zapata a fost avertizat ieri de Lăcătuş. "Prin evoluţiile pe care le-a avut, nu mi-a dat motive să îl schimb, dar să nu credeţi că e bătut în cuie. Oricînd pot apărea şi ceilalţi doi portari", a spus fostul număr 7 din Ghencea.
Mirel spre Euro
Evoluţia bună a lui Rădoi în derby-ul cu CFR l-a determinat pe Lăcătuş să spună ieri: "Să dea Dumnezeu ca Mirel să fie sănătos, pentru că dacă va fi aşa, n-are cum să nu ajungă la Euro. Sînt sigur că nu poate scădea ritmul şi prestaţia pe care le-a avut cu CFR".
Cu casa închisă
Cele 3.000 de tichete puse ieri în vînzare de Pandurii pentru meciul de mîine, cu Steaua, s-au epuizat în mai puţin de două ore! "Întîlnim cea mai bună echipă din România. Este o formaţie mult mai puternică faţă de cea din tur, fiindcă s-a întărit cu jucători valoroşi", a spus antrenorul Pandurilor, Eugen Neagoe. (Cosmin Brujan)
Terenul e prost
Pentru că în ultimele două zile la Tîrgu-Jiu a plouat abundent, gazonul de pe stadionul Municipal este îmbibat cu apă. "Pentru noi nu contează cum va fi terenul, ci cum vom evolua pe el", crede antrenorul gazdelor, Eugen Neagoe. (Cosmin Brujan)
{{text}}