Daniel Pancu, antrenorul Rapidului, a vorbit despre transferul lui Alexandru Ioniță (24 de ani) la echipa din Liga 2, însă spune că giuleștenii nu-i puteau asigura salariul pe care mijlocașul îl are la CFR Cluj.
„Alex Ioniţă era imposibil de luat, are o situaţie în care nu ne permitem să îi plătim salariul sau nici măcar perioada asta de împrumut.
Ni l-am dorit foarte mult, datorită în primul rând valorii lui extraordinare şi e un jucător în care cred în continuare, are un potenţial enorm, încă nu şi l-a valorificat. Lucrul cel mai important, e un rapidist pur sânge, are tatuat Rapidul şi la propriu şi în inimă", a declarat Daniel Pancu, conform TV Telekom Sport.
„Da! M-aș întoarce la Rapid, mi-aș dori să ajut la promovarea în Liga 1. Îmi doresc să îmi închei cariera acolo. Oricând aș da titlurile de campion pe care le am pentru o promovare în Liga 1 cu Rapid” Alexandru Ioniță, la 12 mai 2019
600.000 €e cota de piață a lui Ioniță, conform transfermarkt.de
23 de meciuri a jucat Ioniță pentru CFR Cluj în sezonul trecut, dintre care 12 ca titular, reușind și două goluri
Alexandru Ioniță a făcut junioratul la Rapid, apoi în perioada 2011-2014 a fost în lotul primei echipe, unde a și jucat.
Citește și:
ROMÂNIA U21 // Gigi Becali despre un jucător de la U21: „Am negociat pentru Adrian Petre”
{{text}}