România U21 joacă azi împotriva Germaniei U21, în semifinalele EURO 2019. Nemții îl văd pe mijlocașul Ianis Hagi, 20 de ani, drept cel mai periculos „tricolor”.
- România U21 va juca împotriva Germaniei U21 în semifinalele EURO 2019, azi, de la ora 19:00, ora României.
- Partida se va juca la Bologna, pe „Stadio Renato Dall'Ara”
Sub titlul „Azi jucăm împotriva fiului unei legende”, tabloidul Bild a publicat un amplu material despre Ianis Hagi.
Cel mai bine vândut ziar din Europa și-a trimis un reporter până la Constanța, „acolo unde domnește Hagi”, pentru a afla mai multe despre „un jucător foarte special, care poartă numărul 10, ca și celebrul său tată, și are genă de playmaker”.
„Ianis e extraordinar. Un lider înăscut”, le-a spus „Regele” nemților, îmbrățișându-și fiul.
„Și de aceea, el i-a dat juniorului banderola la numai 16 ani. Niciodată în fotbalul european de primă ligă n-a existat un conducător de joc mai tânăr. Ianis Hagi e unul dintre cei mai talentați mijlocași din Europa, iar un transfer în această vară este de înțeles”, scrie cel mai bine vândut ziar de pe Bătrânul Continent.
Bild mai notează că „Tata Hagi a rezolvat recent transferul internaționalului Tudor Băluță la Brighton, pentru 2.9 milioane de euro. Dar în schimbul fiului său vrea cel puțin dublu. Ajax e interesată”.
„Cu Germania avem șansa noastră!” Ianis Hagi, în Bild
"M-am născut ca să câștig"
Bild scrie în termeni elogioși inclusiv despre realizările lui Hagi senior la Constanța. „E fondator, proprietar, manager și antrenor al grupării căreia i-a dat numele de FC Viitorul. Clubul este, practic, FC Hagi. I-a pus bazele în 2009, a câștigat senzațional titlul în 2017, iar în mai anul acesta și Cupa României”, a notat tabloidul german. Motivația lui Gică: „M-am născut ca să câștig!”.
„În opinia mea, e obligatoriu pentru fiecare club de prima ligă din Europa ca în fiecare an, măcar un jucător de la tineretul său să facă saltul în prima echipă. Cine nu face acest lucru, înseamnă că nu munește cum trebuie”
Gică Hagi, antrenor/patron Viitorul, în Bild
{{text}}