Atletico Madrid a licitat peste clauza de reziliere a lui Joao Felix, mijlocaşul ofensiv de 19 ani al celor de la Benfica, incluzând bonusuri de obiectiv. Anunţul oficial şi semnarea acordului pe 5 sezoane vor fi făcute până la finele săptămânii.
Benfica a confirmat oficial intenţia lui Atlético de a-l cumpăra pe João Félix, comunicând şi la Bursa de Valori din Lisabona oferta primită pentru mijlocaşul ofensiv de 19 ani.
126 de milioane de euro vrea să achite, cu 6 milioane peste clauza de reziliere, însă cu o parte din sumă inclusă în bonusuri de performanţă.
Lusitanii nu au acceptat pe loc, numai că afacerea se va încheia foarte probabil până la finele săptămânii, internaţionalul portughez devenind cel mai scump transfer realizat vreodată de „plăpumari” şi al patrulea all-time din fotbal!
Mai scump ce Ronaldo!
João Félix a trecut deja săptămâna trecută de vizita medicală în capitala Spaniei, a făcut şi primele poze şi va semna contractul până în 2024 ce îi va garanta un salariu de şase milioane de euro net anual.
Transferul îl va transforma în cel mai scump jucător portughez din istorie, peste transferul lui Cristiano Ronaldo - văzut ca urmaşul său la campioana Europei - de la Real Madrid la Juventus.
Atlético îşi poate recupera banii doar din iminenta vânzare a lui Antoine Griezmann, aşteptat facă pasul către FC Barcelona tot în această vară
350.000.000 €va fi clauza de reziliere pe care Atlético i-o va include lui João Félix în contract
20 de golurişi 11 assisturi are mijlocaşul ofensiv în 43 de meciuri pentru Benfica. A debutat în naţională în semifinala Ligii Naţiunilor cu Elveţia
Top 5 transferuri all-time:
Jucător | Plecat de la | Mutat la | Sumă | An |
1. Neymar | Barcelona | PSG | 222 | 2017 |
2. Coutinho | Liverpool | Barcelona | 145 | 2017 |
3. Mbappé | Monaco | PSG | 135 | 2018 |
4. João Félix | Benfica | Atletico Madrid | 126 | 2019 |
5. Ousmane Dembélé | Borussia Dortmund | Barcelona | 125 | 2017 |
Sumele sunt exprimate în milioane de euro!
{{text}}