România U21 se duelează împotriva Germaniei U21, în semifinalele EURO 2019. Unde erau cei din generația lui Gică Hagi la vârsta celor care joacă astăzi semifinala Euro U21? Cu excepția lui Băluță, superior lui Gică Popescu, dar și a lui Man, cu nivel asemănător lui Sabău, restul dintre „tricolorii” mici de azi sunt subordonați de ceea ce însemnau la vremea lor Răducioiu, Prodan, Lupescu și ceilalți
- Germania U21 - Românai U21, în semifinalele EURO 2019, se joacă de la ora 19:00, ora României. Meciul e în direct pe TVR 1 și TVR HD și liveTEXT, video și foto pe GSP.RO.
Avem o națională de tineret care astăzi încearcă ceva la care nici n-am fi îndrăznit să visăm atunci când a început campania preliminariilor pentru acest Euro: să ne calificăm în finala turneului final.
Indiferent de rezultatul de azi cu Germania, fotbalul românesc primește un cec în alb de la această generație, iar speranțele că vom avea din nou o națională de top sunt tot mai mari.
13 trofee de cel mai bun fotbalist român al anului au câștigat împreună Hagi (7) și Gică Popescu (6) în Ancheta Gazetei Sporturilor
Inclusiv Gică Hagi, cel mai mare fotbalist român all-time, susține că această echipă „poate depăși performanțele noastre”. Iar acele performanțe au fost mari, sfert de finală la Mondialul din '94 și 5 turnee finale bifate în intervalul a 10 ani, 1990-2000.
Gică peste Ianis
Se naște însă o imensă dilemă. Câtă valoare au „tricolorii” mici de astăzi în comparație cu ce echipă am avut atunci, mai ales în prima jumătate a anilor '90? Gazeta încearcă azi un răspuns dintr-o perspectivă care poate fi un reper de bază: duel direct, post cu post, din primul 11 de acum și de atunci, dar jucătorii comparați la aceeași vârstă.
Ce era Stelea la 22 de ani, cât are azi Radu? Dar unde erau Dan Petrescu, Lupescu, Sabău sau Ilie Dumitrescu la vârsta pe care o au acum Manea, Cicâldău, Man și Florinel Coman? Iar cea mai incitantă balanță e cea dintre Hagi și Hagi. Gică versus Ianis, cu primul având 20 de ani și jumătate, cât are azi fiul său, în vara lui 1985, când deja bifase un turneu final de CE de seniori!
Concluzia nu e neapărat descurajantă, dar ne readuce un pic cu picioarele pe pământ: cu o singură excepție, e drept, extrem de surprinzătoare, cei de acum sunt sub nivelul pe care îl aveau "tricolorii" vechi.
Pușcaș în Serie B, Răducioiu la AC Milan
Care e excepția surprinzătoare? Tudor Băluță, care îl bate aproape la toate capitolele pe Gică Popescu la 20 de ani. „Baciul” evolua la Craiova, nu debutase în naționala mare și nici nu câștigase trofee, în vreme ce actualul mijlocaș al lui Rădoi, descoperit chiar la Academia lui Gică Popescu, are deja jocuri în prima reprezentativă, are trofeu și din vară va evolua în Premier League.
În rest, puțini dintre cei de azi au nivel sau CV mai bun. Poate doar Man e comparabil cu Ioan Ovidiu Sabău, care totuși era titular într-o echipă fabuloasă pe care Dinamo o propunea în finalul anilor '80.
Diferențele la ceilalți sunt mari și foarte mari. De la Stelea vs Radu, până mai ales la Răducioiu versus Pușcaș, deși actualul atacant pare unul dintre cei mai valoroși ai naționalei lui Rădoi. La vârsta pe care o are azi Pușcaș, Răducioiu era cumpărat de marele AC Milan, la care evoluau în atac Van Basten, Massaro, Jean-Pierre Papin și Simone.
Diferența dintre Hagi vs Hagi: tineret vs senior
Cum arăta, unde era și ce nivel atingea Gheorghe Hagi la 20 de ani și jumătate, cât are în prezent fiul său. Cifrele din Liga 1 și cupele europene, meciuri și goluri, indică o balanță echilibrată între cei doi. Diferența majoră e dată de echipa națională.
Hagi avea de peste 5 ori mai multe selecții în prima reprezentativă, la un volum de meciuri mult mai mic pe care îl susțineau primele reprezentative în acele vremuri. În plus, fiecare dintre ei are câte un turneu final, dar Gică a jucat un European de seniori la 19 ani, cel din Franța 1984, în vreme ce fiul său evoluează la unul de tineret.
100.000.000 €de milioane de euro e clauza de reziliere pe care Florinel Coman o are în contractul cu FCSB
Bogdan Stelea vs. Ionuț Radu
Ionuț Radu - 22 de ani
- joacă la Genoa, în Serie A
- n-a jucat deloc la naționala mare
- n-are meciuri în cupele europene
- n-are trofeu
Bogdan Stelea - 22 de ani în 1989
- juca la Dinamo
- debutase în naționala de seniori
- a jucat sfert de finală în Cupa Cupelor împotriva Sampdoriei
- a făcut eventul cu Dinamo la 22 de ani și jumătate
- a mers la Mondialul din '90 la 22 de ani și jumătate
Dan Petrescu vs. Cristi Manea
Cristi Manea - 22 de ani
- a jucat la CFR
- 8 selecții în naționala mare
- 5 meciuri în cupele europene3 trofee cu CFR
Dan Petrescu - 22 de ani în 1989
- juca la Steaua
- 8 selecții în naționala mare
- 12 meciuri în cupele europene
- jucase finală și semifinală de Cupa Campionilor Europeni
- 4 trofee, dintre care 3 titluri cu Steaua
Miodrag Belodedici vs. Alex Pașcanu
Alex Pașcanu - 21 de ani
- e la Leicester U23
- încă nu are meci la seniori
- nu a debutat la naționala mare
- n-are niciun trofeu
Miodrag Belodedici - 21 de ani în 1965
- juca la Steaua
- debutase deja în echipa națională mare
- începea ca titular campania fabuloasă a Stelei din CCE
- făcuse eventul cu Steaua
Daniel Prodan vs. Ionuț Nedelcearu
Ionuț Nedelcearu - 23 de ani
- joacă la Ufa, antepenultima în Rusia
- 4 selecții în naționala de seniori
- 2 meciuri în cupele europene
- 1 trofeu: Cupa Ligii cu Dinamo
Daniel Prodan - 23 de ani în 1995
- juca la Steaua
- 26 de selecții în națională
- prezență la Mondialul din SUA
- 5 trofee, dintre care 3 titluri, toate cu Steaua
- sfert de finală în Cupa Cupelor
- 20 de meciuri în cupele europene
Dorinel Munteanu vs. Florin Ștefan
Florin Ștefan - 23 de ani
joacă la Sepsi, locul 6 în Liga 1
n-a jucat în naționala mare
n-a debutat în cupele europene
n-are niciun trofeu
Dorinel Munteanu - 23 de ani în 1991
- juca la Dinamo
- în '91-'92 a câștigat titlul cu Dinamo
- debutase în națională
- 4 meciuri în cupele europene
Gică Popescu vs. Tudor Băluță
Tudor Băluță - 20 de ani
- joacă la Viitorul, locul 3 în Liga 1
- 5 selecții în naționala mare
- 5 meciuri în cupele europene
- 1 trofeu, Cupa României
- cumpărat deja de Brigthon, Premier League, pentru 3 milioane de euro
Gică Popescu - 20 de ani în 1987
- juca la Craiova, locul 5 în Liga 1
- nu debutase în naționala mare
- 9 meciuri în cupele europene
- zero trofee
Ionuț Lupescu vs. Alex Cicâldău
Alexandru Cicâldău - 22 de ani
- joacă la CSU Craiova
- 4 selecții în naționala mare
- 5 meciuri în cupele europene
- 2 trofee: titlul cu Viitorul și Cupa cu Craiova
Ionuț Lupescu - 22 de ani decembrie 1990
- juca la Bayer Leverkusen
- 11 selecții, 2 goluri în națională
- 18 meciuri în cupele europene
- a jucat sfert de finală și semifinală de Cupa Cupelor cu Dinamo (1989 și 1990)
- a jucat optimi de finală la CM din Italia '90
- 2 trofee, eventul, cu Dinamo
Dennis Man vs. Ovidiu Sabău
Dennis Man - 21 de ani
- joacă la FCSB
- 73 meciuri / 20 goluri în Liga 1
- 4 selecții / 1 gol la naționala mare
- a jucat "16-imi" în Europa League
- zero trofee
Ovidiu Sabău - 21 de ani în 1989
- juca la Dinamo
- 60 meciuri / 8 goluri în Liga 1
- 11 selecții / 4 goluri în națională
- a jucat sfert de finală de Cupa Cupelor
- zero trofee
Gică Hagi vs. Ianis
Ianis Hagi - 20 de ani și jumătate
- joacă la Viitorul, locul 3 în Liga 1
- 83 meciuri / 19 goluri în Liga 1
- 4 meciuri / 1 gol în cupele europene
- 5 selecții / 0 goluri în naționala mare
- 1 trofeu, Cupa României
Gheorghe Hagi - 20 de ani și jumătate în vara lui 1985
- juca la Sportul, locul 3 în Liga 1
- 68 meciuri / 29 goluri în Liga 1
- 4 meciuri / 0 goluri în cupele europene
- 21 selecții / 5 goluri în naționala mare
- a jucat la CE de seniori din Franța 1984
57de minute a jucat Hagi la Campionatul European din Franța 1984, când avea doar 19 ani și 4 luni: 12 minute cu Spania, 1-1, și o repriză cu RFG, 1-2
Ilie Dumitrescu vs. Florinel Coman
Florinel Coman - 21 de ani
- joacă la FCSB
- 99 meciuri / 20 de goluri în Liga 1
- 14 meciuri / 2 goluri cupele europene
- n-a jucat în naționala mare
- 1 trofeu, titlul cu Viitorul
Ilie Dumitrescu - 21 de ani în 1990
- juca la Steaua
- 87 meciuri / 16 de goluri în Liga 1
- 11 meciuri / 3 goluri cupele europene
- 9 selecții în naționala mare
- 4 trofee (două titluri) cu Steaua
- în vara lui '90 a mers la Mondialul din Italia
- a jucat finală de Cupa Campionilor (1989)
Florin Răducioiu vs. George Pușcaș
George Pușcaș - 23 de ani
- joacă la Palermo, în Serie B
- 8 meciuri / 4 goluri în naționala mare
- niciun meci în cupele europene
- niciun trofeu
2.500.000 $era suma pe care AC Milan o achita în vara lui 1993 pentru a-l achiziționa pe Răducioiu, 23 de ani, de la Brescia
Florin Răducioiu - 23 de ani în 1993
- era cumpărat de AC Milan de la Brescia
- 19 selecții / 9 goluri în națională
- jucase la Mondialul din Italia 1990
- bifase sfert de finală (1989) și semifinală (1990) de Cupa Cupelor cu Dinamo
- 3 trofee cu Dinamo, eventul în 1990
3 jucători din "11"-le standard al României U21 au un titlu de campion în CV: Manea, cu CFR, Florinel Coman și Cicâldău, cu Viitorul
19 ani și o lună avea Răducioiu în aprilie 1989, cînd a fost folosit de Mircea Lucescu în sfertul de finală din Cupa Cupelor cu Sampdoria
Citește și:
Ianis Hagi, urmărit de Borussia Dortmund! O legendă vine să-l urmărească la meciul cu Germania U21
{{text}}