International   •   Stranieri   •   ITALIA

Avocat pentru Ștefan Radu! Guglielmo Stendardo îi ia apărarea românului dat afară de Lazio: „E un fundaș de mare încredere”

Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Daniel Scorpie   —  joi, 27 iunie 2019

Guglielmo Stendardo, fostul apărător de la Lazio, îi ia apărarea lui Ștefan Radu (32 de ani) pus pe liber: „E un fundaş de mare încredere”.

Încă un fost jucător al lui Lazio sare în apărarea lui Ştefan Radu, căruia clubul i-a transmis că poate să plece liber în această vară.

Guglielmo Stendardo îi e avocat la propriu (şi-a terminat studiile la LUISS) şi la figurat: „Nu cred că vrea să se transfere, este foarte legat de Roma şi de acest club. Sunt sigur că va face totul să rămână.

Lazio i-a dat atâtea, iar el s-a revanşat în aceeaşi măsură. Dacă există puţină bunăvoinţă, se poate găsi soluţia convenabilă pentru toţi~, explică fundaşul biancocelesto din perioadele 2005-2008 şi 2009-2012.


„A jucat 30 de meciuri”

Stendardo nu crede nici în varianta că Radu nu şi-ar mai fi dat interesul la antrenamente şi că a exagerat cu problemele medicale, după ce în noiembrie îşi prelungise acordul până în 2021: „Este un fotbalist important, atât în teren, cât şi în afara lui. Şi-n ultimul sezon a jucat 30 de mecuri, deci este încă foarte de încredere”. 

Citește și:

A plecat Buffon, vine Donnarumma? PSG a oferit Milanului 20 de milioane de euro plus Areola la schimb


AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.