Liga 1

VIDEO // Ricardo Grigore a ajuns în cantonamentul lui Dinamo: „Ce am trăit la Euro nu credeam că există în fotbal” + Compară experiența cu o finală de Liga Campionilor

Ricardo Grigore

Articol de Eduard Apostol  —  vineri, 28 iunie 2019

Ricardo Grigore (20 de ani) s-a întors vineri la clubul-mamă, Dinamo, după eliminarea de la Campionatul European de Tineret, în semifinala cu Germania U21.

Tânărul fotbalist a împărtășit impresiile sale după participarea la turneul final din Italia și a recunoscut că se aștepta ca România U21 să se califice în ultimul act al competiției.

„Am venit cu un gust amar, pentru că îmi doream foarte mult să jucăm finala și simțeam că o putem face. Mă bucur foarte mult că am participat la această acțiune și Mister Mirel Rădoi mi-a dat șansa să fiu printre cei mai buni 23 din România la vârsta mea și acest lucru mă face mândru și îmi dă moral pentru sezonul viitor”, a spus Ricardo Grigore.

Totodată, acesta a povestit cum a trăit, de pe bancă, meciul cu Anglia U21 și a comparat acest turneu final cu o fază superioară din Liga Campionilor.

„Am trecut de la agonie la extaz. Meciul cu Anglia m-a terminat fizic și psihic, pe mine care nu am jucat, nici nu vreau să îmi imaginez cum era dacă mai și jucam. Am trăit cum nu o să mai trăiesc vreodată în fotbal, poate doar dacă mă va ajuta Dumnezeu să joc în Champions League în semifinale sau în finală. Ce am trăit la acest European nu credeam că există în fotbal”, a spus Grigore.

Acuză arbitrajul

Fotbalistul lui Dinamo a explicat și de ce se întoarce la Dinamo cu acest gust amar. Grigore s-a simțit deranjat de prestația arbitrului în meciul cu Germania U21.

„Vin cu un gust amar, pentru că dacă ne uităm cum am pierdut meciul cu Germania... și arbitrajul a fost cum a fost. Dacă tot s-a implementat VAR, acum trebuie să se depindă tot de el. Nu are niciun folos dacă arbitrul nu vrea să consulte VAR-ul. Părerea mea este că trebuia să se uite mai bine. La al doilea gol al nemților, mi s-a părut fault clar.

Dar am făcut ceva ce nu se va mai face o bună perioadă de timp. Sper, cu următoarea generație U21, să reușim, de ce nu, același lucru, pentru că avem o generație foarte bună și venim cu un moral mult mai bun după această experiență”, a spus Grigore.

Revine cu picioarele pe pământ

„Rici” se va concentra acum pe pregătirea sub comanda noului antrenor de la Dinamo, Eugen Neagoe.

„Acum încerc să trec peste ce a fost acolo, pentru că urmează un sezon foarte greu la Dinamo. Vom avea niște meciuri foarte grele de început de sezon, cu Viitorul, Craiova și CFR Cluj. Trebuie să ne antrenăm foarte bine, în primul rând, pentru că mai avem o săptămână de pregătire”, a spus Ricardo Grigore.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.