Alex Pașcanu, 20 de ani, ar putea debuta la seniori în Liga 1, la CFR Cluj sau FCSB, după 12 ani petrecuți la academia lui Leicester.
Succesul neașteptat de la Euro îi încurajează pe toți internaționalii U21 să-și facă planuri de transferuri. Mulți speră să dea lovitura, să prindă cluburi mari din ligile cele mai tari de pe continent, însă există o excepție, un fotbalist care așteaptă să găsească o echipă în care să bifeze și el primul meci în fotbalul real!
Greșelile îl fac mai ușor de adus?
Alex Pașcanu a evoluat până acum doar la nivelul juniorilor și în campionatul de tineret din Anglia, cu formații U23. Cine-i oferă ocazia să devină senior?
CFR și FCSB sunt primele candidate la semnătura fundașului central în vârstă de 20 de ani. Pașcanu n-a fost printre românii cei mai buni de la Euro, ceea ce le face pe campioana și pe vicecampioana României să spere că-l pot obține, că niciun alt club mai important nu l-a remarcat pe Alex în competiția din Italia.
El a greșit la golul al doilea al Angliei în victoria „tricolorilor” cu 4-2, apoi a înregistrat o prestație slabă și împotriva Germaniei, la 2-4. Greșeli care pot avea legătură și cu lipsa experienței. A fost singurul jucător din lotul lui Rădoi rulat doar la juniori!
CV-ul cam gol al lui Pașcanu nu contează pentru FCSB și pentru CFR. Steaua îl vrea fiindcă l-a remarcat Becali, Clujul are nevoie de el pentru regula U21 valabilă în partidele din Liga 1. Fiecare echipă trebuie să conțină printre titulari doi fotbaliști născuți după 1 ianuarie 1998. Campioana are un singur U21 important, pe Costache, deci Pașcanu ar fi cu adevărat o achiziție utilă.
„Vreau doar să joc!”
Alex a confirmat, la revenirea din Italia, că planul lui e să treacă la nivelul următor: „Leicester a activat încă dinaintea Euro opțiunea de a-mi prelungi contractul cu un an. Am nevoie să găsesc o echipă în care să joc, chiar și un club din România”.
Apărătorul nu e liber, așadar, CFR și FCSB trebuie să negocieze cu Leicester pentru transfer.
Clujenii și steliștii îl contactaseră pe jucător când încă nu începuse Campionatul European din Italia. „Discutăm după turneu!” a fost răspunsul de atunci al fotbalistului. Pașcanu spera ca evoluția din naționala U21 să-i aducă un transfer mai spectaculos, acum s-ar mulțumi și cu Liga 1.
3 fundași centralidin naționala U21 se transferă în vara asta: Adrian Rus a semnat cu Mol Vidi, Nedelcearu ar fi în atenția Romei, conform jurnaliștilor din Italia, iar Pașcanu e curtat de CFR și de FCSB
MM l-a refuzat
Becali se gândește de un an să-l achiziționeze pe Pașcanu de la Leicester, de când jucătorul născut în Bârlad și crescut în Anglia atrăsese atenția cu jocul lui din naționala U21. Mihai Stoica nu a fost încântat de afacere: „I-am spus lui Gigi că nu pot să mă pronunț în privința lui Pașcanu, din moment ce el încă nu are meciuri printre seniori”. Reticența managerului n-a funcționat la infinit, Becali a anunțat în urmă cu o lună că e interesat de românul de la Leicester.
FCSB l-ar cumpăra mai ușor
Becali ar câștiga o licitație cu CFR pentru cumpărarea fundașului de la Leicester, pentru că a investit în mod constant mai mult decât au cheltuit ardelenii. Mai degrabă campioana ar avea nevoie de Pașcanu, pentru regula U21. FCSB are destui tineri și suficienți fundași centrali: Planici, Iulian Cristea, Bălașa. Filip și Nedelcu au mai fost utilizați și ei ca stoperi.
Citește și:
Alex Pașcanu nu exclude un transfer în Liga 1: „Vreau să joc neapărat!”
{{text}}