Zi specială pentru handbalista Andreea Pricopi, care și-a unit destinele, sâmbătă, la Brașov, cu Vlad Rotaru, coleg „de breaslă”.
Pricopi, care a început handbalul la CS Dinamo Brașov, a fost crescută și lansată în sportul de performanță de Corona. Centru în naționala României, a ajuns la SCM Craiova în 2017, echipă cu care un an mai târziu avea să câștige Cupa EHF, iar apoi a trecut la SCM Râmnicu Vâlcea, formație în tricoul căreia avea să se încununeze cu titlul de campioană națională, în urmă cu o lună și jumătate. În această pauză competițională, Andreea s-a transferat la SCM Gloria Buzău.
Vlad Rotaru, și el component al reprezentativei României, este unul dintre cei mai vechi jucători ai echipei CSM București.
Domnișoară și cavaler de onoare le-au fost celor doi alți handbaliști ai clubului bucureștean, Denisa Dedu, proaspăt transferată de la Siofok (Ungaria), respectiv Robert Mihai Militaru.
Nuntă între portari, tot la Brașov
O altă nuntă din handbalul românesc, care a avut loc tot sâmbătă, la Brașov, a fost cea dintre portarii Lia Cristina Sântămărean și Gabriel Borodi.
Cristina a fost portarul HCM Zalău, Columbelles 2D France, Rulmentul Brașov, CSM Bacău, Corona Brașov, HCM Râmnicu Vâlcea, CSM Bistrița și Gloria 2018 Bistrița Năsăud, în timp ce soțul, actual antrenor pentru cadeți și juniori în cadrul Federației Române de Handbal, este câștigător al Cupei Cupelor de două ori, cu Maccabi Rehovot, Israel, și HCM Constanța. Cu echipa constănțeană a câștigat campionatul în anul 2009. Brașoveanul a jucat în Challenge Cup cu formația CSA Steaua București. În țară a mai evoluat pentru Dinamo Brașov, CSM Oradea, CSM Călărași.
Lia Cristina Sântămărean și Gabriel Borodi
{{text}}