Nicolo Barella, mijlocaşul promis lui Antonio Conte, e gata să semneze cu Roma, care s-a înţeles cu Cagliari pentru 35 de milioane plus Defrel. Inter a oprit licitaţia la 36 de milioane şi răspunde cu transferul lui Pellegrini.
De mai bine de o lună, Inter a stat în pressing pentru a perfecta transferul lui Nicolò Barella. Mijlocaşul U21, remarcat şi la Euro 2019 şi promis de conducere lui Conte, e însă foarte aproape să-i scape printre degete.
Pentru că Roma a intrat pe fir, a supralicitat până la pretenţiile formulate de Cagliari, 50 de milioane de euro. Sumă în care giallorossii vor să-l includă ca monedă de schimb şi pe Gregoire Defrel, cotat la 15 milioane de euro.
"Binele lui Cagliari e pe primul loc"
Afacerea e anunţată astăzi ca şi încheiată de Corriere dello Sport. Nerazzurrii au refuzat să mărească oferta peste cota de 36 de milioane plus alte 4 milioane bonusuri. Iar pentru a se răzbuna, directorul sportiv Beppe Marotta are în plan să achite clauza de reziliere de 30 de milioane de euro şi să-l ia de la Roma pe Lorenzo Pellegrini. Care a fost coleg la Sassuolo cu mijlocaşul Stefano Sensi, deja rezolvat de Inter. "Nu am semnat nimic, dar binele clubului e pe primul loc", a spus Barella, după ce Italia a fost eliminată de la CE de tineret.
1gol şi 4 assisturi a reuşit mijlocaşul de 22 de ani în 38 de meciuri din sezonul trecut la Cagliari. Barella are 7 selecţii şi două goluri la naţionala mare, 9 meciuri şi un gol la cea de tineret
{{text}}