Sporturi   •   Altele   •   Romania-Kazahstan, 19-2

Festival!

Articol de Marian Ursescu   —  vineri, 07 martie 2008

România a învins aseară Kazahstanul, dar azi e meciul decisiv pentru JO, cu Canada



N-au avut nici o grijă românii aseară. În ultimul meci al grupei A din cadrul turneului de la Oradea, băieţii lui Vlad Hagiu au zdrobit "naţionala" Kazahstanului. Chiar dacă n-au egalat scorul competiţiei, Germania-Mexic 29-1, au realizat un excelent meci de antrenament în faţa unor adversari fără pretenţii. Cu excepţia lui Buşilă şi Baidoc, toţi jucătorii români au înscris măcar cîte un gol. "N-am urmărit decît să exersăm concentrarea şi să ne ridicăm moralul după înfrîngerea cu Grecia", a spus Hagiu.



Pentru că elenii au învins ieri Rusia, ai noştri încheie grupa pe locul 2 şi vor întîlni azi, de la ora 19:00, Canada, în meciul decisiv pentru calificarea la JO de la Beijing. "Vom da tot şi, la final, sper să sărbătorim revenirea poloului românesc la Olimpiadă după 12 ani", a promis Vlad Hagiu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.