Riccardo Piscitelli, noul portar al lui Dinamo, a a vorbit cu Gazeta Sporturilor și a dezvăluit un detaliu tulburător din peisajul familiei, care i-a ajutat pe el și pe ai lui să fie mai puternici, pozitivi și zâmbitori.
Riccardo Piscitelli face parte din lotul New Dinamo al lui Eugen Neagoe cu care „câinii” vor să facă uitată rușinea din sezonul trecut.
Portarul de 25 de ani, ex-coleg al lui Mattia Montini în il calcio, ex-junior la Milan, a trecut peste un moment tulburător. Mama sa, Daniela, a trebuit să lupte pentru viața sa.
„Mama a avut cancer, o chestie care ne-a lovit. Dar în loc să ne doboare, acest detaliu teribil de la acel moment ne-a adus pe toți din familie împreună, ca o echipă, ne-a unit. Am început să gândim cu toții că trebuie să învingem acea boală, să fim într-o stare pozitivă. Și să mergem înainte, să ne trăim viața, să luptăm pentru fiecare clipă.
Ceva poate merge prost, altceva poate să fie bun, trebuie să continui tot timpul să crezi că viața îți va oferi o cupă mare de înghețată cu fistic.
Asta fiindcă e preferata mea. Din fericire, mama a trecut cu bine peste acele momente, suntem toți fericiți, ne iubim, debordez de optimism și sunt nerăbdător să arăt un fotbal bun la Dinamo", a dezvăluit italianul Gazetei Sporturilor.
Motto-ul lui Riccardo
„Încerc să fiu pozitiv în fiecare zi a existenței mele. Dacă gândești astfel, vei fi într-o stare bună mentală. Este motto-ul vieții mele, felul meu de a trăi. Și vreau să rămân astfel. Am trecut prin momente dificile în viață. Cel mai bun sfat pe care îl urmez este: «Nu-mi pasă dacă voi eșua, voi pierde, îmi pasă dacă nu voi încerca să câștig!».
Este o chestie pe care am învățat-o în familie, cu prilejul acelui episod nefericit, peste care am trecut cu bine”, a mai povestit goal-keeper-ul.
„Când fac ceva, o fac cu zâmbetul pe buze și cu gânduri pozitive. Probabil, ceea ce ni s-a întâmplat e ca la fotbal. Avem o stare bună fiindcă am învins în lupta pentru viață, iar acest detaliu ne oferă și mai mare încredere” Riccardo Piscitelli, portar Dinamo
18 meciuri a prins Piscitelli pentru Carpi sezonul trecut. În precedentele două campionate nu jucase deloc la Benevento
Citește și:
EXCLUSIV Șoc: a început Negoiță să bage bani la Dinamo! Ce sumă a plătit patronul „câinilor”
{{text}}