FCSB a împrumutat trei jucători la nou-promovata Academica Clinceni, deși aceștia au efectuat cantonamentul cu formația antrenată de Bogdan Andone.
Antrenorul ilfovenilor, Ilie Poenaru, a confirmat că Robert Ion (mijlocaș, 18 ani), Cristian Dumitru (atacant, 17 ani) și Ovidiu Horșia (mijlocaș, 18 ani) vor juca și în noul sezon la Clinceni în sezonul următor. „Se vor întoarce la noi. A fost chiar dorinţa lor, pentru a juca cât mai mult la Liga 1”, a precizat antrenorul, conform Prosport.
Cei trei jucători au mai fost împrumutați la nou-promovata în Liga 1 și sezonul trecut.
Decizia lui Gigi Becali de a o ajuta din nou cu jucători pe Academica vine în plin scandal. Echipa ilfoveană ar putea avea probleme serioase, după ce au apărut mai multe dovezi, inclusiv în Gazeta Sporturilor, că în sezonul trecut a fost finanțată din umbră de patronul FCSB.
Academica Clinceni a primit inițial licența pentru a juca în sezonul viitorul în Liga 1, dar dezvăluirile Gazetei Sporturilor (citește prima parte și a doua parte) privind influența neregulamentară avută de Gigi Becali, patronul FCSB, și de nepotul său, Vasile Geambazi, la club au dus la o plângere formulată de U Cluj și, apoi, la deschiderea unui dosar de către FRF.
Luni, Comisia de Disciplină a FRF a judecat cazul implicării lui Gigi Becali la Clinceni și a decis să amâne decizia până pe 3 iulie. (Detalii AICI)
FCSB a împrumutat sezonul trecut către Academica Clinceni 9 jucători: Vlad Mihalcea, Cristian Dumitru, Robert Ion, Alexandru Nicola, Andrei Cristian, Ovidiu Horşia, Mihailov Mitrov, Ionuţ Dinu şi Salvatore Marrone.
{{text}}