Sporturi   •   Tenis   •   WIMBLEDON 2019

VIDEO Simona Halep dezvăluie de ce nu mai câștigă turnee în 2019: „Poate la anul o să trag mai tare”

Simona Halep // FOTO: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 02 iulie 2019

Simona Halep (27 de ani, 7 WTA) s-a calificat luni în turul secund al turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, unde o va înfrunta pe compatrioata Mihaela Buzărnescu (31 de ani, 47 WTA)

  • Ora meciului Halep - Buzărnescu va fi anunțată astăzi. Partida va fi miercuri, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Eurosport. 

La conferința de presă de la finalul partidei cu Aliaksandra Sasnovich (25 de ani, 37 WTA), scor 6-4, 7-5, Halep a vorbit despre filosofia după care se ghidează în această perioadă a carierei. 

„Am spus că anul acesta este unul chill, că nu pun presiune pe mine. Sunt motivată la fiecare turneu, nu analizez prea mult, intru pe teren și vreau să văd cât de bună pot să fiu în acest mod. Poate la anul o să trag mai tare.


Acum, când pierd un meci nu mi se mai pare un dezastru. Sunt încă motivată, ambițioasă, dar nu-mi mai impun țeluri care au de a face cu triumful în vreun turneu. Sunt mai relaxată așa, încerc să îmbunătățesc lucruri, nu neapărat legate de tenis. 

Când eram lider mondial era mai multă presiune, acum nu aștept lucruri mari de la mine, ci să cresc la nivel de atitudine, de joc, nu mai sunt atât de stresată că trebuie să câștig fiecare meci. Dacă ar fi să mai câștig un turneu de Mare Șlem, va fi mai ușor din punct de vedere emoțional, dar nu vreau să mă gândesc la acest lucru. Iau fiecare meci în parte și vom vedea ce se întâmplă”, a spus Simona Halep, în cadrul conferinței de presă de luni. 

3turnee a câștigat Halep în 2018, printre care Roland Garros. În acest an, a pierdut două finale

Vezi și: Simona Halep a explicat în ce constă ajutorul oferit de Ion Țiriac: „E special”


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.