Tenis

MONICA NICULESCU - ANDREA PETKOVIC 2-6, 6-2, 7-5 // FOTO Ce revenire! Niculescu a întors-o pe Petkovic și e în turul II la Wimbledon 2019

+3 Foto
Monica Niculescu // FOTO: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 02 iulie 2019

WIMBLEDON 2019 // Monica Niculescu (31 de ani, 113 WTA) a avansat în turul secund al turneului de la Wimbledon, după o revenire impresionantă reușită în primul tur în fața nemțoaicei Andrea Petkovic (31 de ani, 70 WTA), pe care a învins-o în trei seturi, scor 2-6, 6-2, 7-5, după două ore și 15 minute de joc.

  • În turul secund, Monica Niculescu se va duela cu belgianca Elise Mertens (21 WTA, 23 de ani), care a învins-o pe franțuzoaica Fiona Ferro (100 WTA, 22 de ani)

Monicăi Niculescu i-au trebuit minute bune pentru a intra cu adevărat în meci. Setul inaugural s-a scurs pe nesimțite, nemțoaica impunându-se categoric, scor 6-2. Monica, ajunsă pe tabloul principal datorită unui wild-card, nu și-a putut impune ritmul din startul partidei, iar după câteva minute era condusă cu un incredibil 0-4.

Spiritul fantastic al jucătoarei noastre a ieșit la suprafață în setul secund. Condusă din nou, 1-2, de această dată fără break, românca și-a croit drum în meci și a izbutit o revenire de excepție.

Fără să mai greșească la fel de mult cum a făcut-o în primul set, românca a preluat inițiativa schimburilor și a urcat des la fileu, alternând momentele ofensive cu cele în care și-a năucit adversara cu lovitura ei de forehand tăiat marcă înregistrată. Au fost patru game-uri câștigate la rând de Niculescu, iar partida a ajuns în decisiv.

Setul trei a fost cea mai echilibrată secvență a partidei. Niculescu a recuperat avantajul de 2-0 procurat rapid de Petkovic și a ajuns chiar în postura de a servi pentru a închide meciul. Românca a ratat această oportunitate la 5-4, dar a fructificat-o câteva minute mai târziu, la 6-5.

Niculescu încearcă să continue forma bună arătată recent pe iarbă. În iunie, s-a impus în turneul ITF de la Ilkley (Marea Britanie), succes care a ajutat-o să primească un wild-card pentru participarea la Wimbledon.

Monica Niculescu - Andrea Petkovic 2-6, 6-2, 7-5

Alte trei românce vor evolua azi: 

Sorana Cîrstea (29 de ani, 76 WTA) intră în scenă după ora 16:00, într-un duel tare cu adolescenta Amanda Anisimova (17 ani, 26 WTA), cea care a eliminat-o pe Simona Halep în sferturile de finală de la Roland Garros.

Ana Bogdan (26 de ani, 134 WTA) va juca împotriva favoritei gazdelor, Johanna Konta (28 de ani, 19 WTA), în jurul orei 16:30, fiind singurul meci de azi al unei românce netelevizat. Singura înfruntare directă dintre cele două a fost câștigată de britanică.

Gabriela Ruse (21 de ani, 177 WTA), una dintre revelațiile sezonului pe iarbă, debutează cu nemțoaica Julia Goerges (30 de ani, 18 WTA), una dintre cele mai bune jucătoare la serviciu din lume. Partida nu va începe mai devreme de 16:30.

Simona Halep (27 de ani, 7 WTA) și Mihaela Buzărnescu (31 de ani, 47 WTA), cele două românce care au evoluat luni, s-au calificat în turul secund, unde vor juca una împotriva celeilalte (Detalii, AICI)

Vezi și: VIDEO Simona Halep dezvăluie de ce nu mai câștigă turnee în 2019: „Poate la anul o să trag mai tare”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.