Antrenorul-jucător al echipei FC Vaslui, Dorinel Munteanu, a declarat vineri că va evolua mai rar în cele 13 etape rămase din această ediţie de campionat, urmând să îşi ajute elevii doar în meciurile mai dificile.
"În această parte de campionat voi evolua cât mai puţin. Echipa nu suferă şi am văzut că nu mai are nevoie de mine. Voi intra pe teren atunci când voi vedea că jocul suferă", a declarat Dorinel Munteanu, vineri, într-o conferinţă de presă.
Cât priveşte meciul cu Universitatea Cluj, din etapa a 22-a a Ligii I, tehnicianul a comentat: "Vom avea un joc foarte greu. Ne interesează doar punctele şi vom face totul ca ele să rămână la Vaslui. Chiar dacă jucătorii Universităţii Cluj vin supermotivaţi, cu siguranţă că noi ne vom demonstra superioritatea".
Tehnicianul a mai afirmat că jocul mai slab al echipei în partida cu Gloria Bistriţa a fost o întâmplare, iar formaţia sa nu este în cădere de formă.
Munteanu a anunţat că fotbalistul Petar Jovanovic şi-a revenit după perioada de accidentare şi este apt pentru meciul cu Universitatea Cluj.
Partida FC Vaslui-Universitatea Cluj, din etapa a 22-a a Ligii I, se va juca duminică de la ora 15:30 şi va fi transmisă în direct de Telesport.
sursa: NewsIn
{{text}}