Dan Petrescu (51 de ani), antrenorul celor de la CFR Cluj, a contestat regula U21 în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu Viitorul din Supercupa României.
- CFR Cluj - FC Viitorul se joacă sâmbătă, de la ora 20:00, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, pe TV DigiSport, TV Telekom Sport, Look TV și liveTEXT pe GSP.RO.
„Noi, ştiţi foarte bine, suferim la capitolul jucători U21. Toată ţara ştie, nu trebuie să o mai spună Dan Petrescu. Din păcate, nu am reuşit să luăm jucătorii care ni i-am dorit. De fapt nu am luat nici un jucător U21, am rămas cu cei pe care îi aveam. Aici e o problemă foarte mare pentru noi.
Această regulă, sincer, pe mine mă depăşeşte, nu o înţeleg. Eu ca antrenor sunt plătit să fac rezultate, nu sunt plătit să cresc jucători. Nicăieri unde am fost, nu mi s-a cerut asta. Mi s-a cerut să fac rezultate. Şi cu cine scoţi rezultate? Cu jucătorii cei mai buni. Păi la mine jucătorii cei mai buni nu joacă, pentru că avem o regulă care nu e nicăieri pe planeta asta. Această regulă mă depăşeşte total”, a declarat Dan Petrescu.
5 jucători U21are CFR Cluj în lot: Cătălin Itu, Claudiu Petrilă, Valentin Costache, Rareș Ispas și Alexandru Rus. Numai primii trei au debutat în Liga 1
Fentează regulamentul
Începând cu acest sezon, echipele din Liga 1 sunt obligate să înceapă partida cu doi jucători U21 în primul „11”. Pe parcursul partidei însă, unul poate fi înlocuit cu un jucător peste limita de vârstă, în timp ce al doilea poate fi schimbat doar cu un alt jucător U21.
Ce înseamnă asta? Că o echipă poate începe meciul cu doi juniori pe teren, și încă din primul minut poate sacrifica o schimbare pentru a introduce un „veteran”. Iar Dan Petrescu anunță că exact așa va proceda CFR Cluj în noul sezon.
„Dacă eu îl bag pe un jucător şi îl scot în minutul 5, cum îl cresc eu pe jucătorul ăla? Ce educaţie i-am dat? L-am terminat. Şi aşa o să fac, pentru că nu am altă soluţie. Bag un jucător şi îl scor în minutul 1. E bine pentru jucătorul ăla? Această regulă este împotriva fotbalului. Acum, că rezultatele au fost bune la naţionala U21, nu sunt datorită acestei reguli, ci pentru că jucătorii sunt valoroşi.
Dacă sunt valoroşi, joacă oriunde. Să nu uităm că majoritatea jucătorilor vin de la Academia lui Gheorghe Hagi şi această regulă nu are nicio valoare pentru mine. Eu ca antrenor sunt legat de mâini şi de picioare. Nu este un campionat fair-play, normal. Eu trebuie să bag cei mai buni jucători şi eu nu îi bag la meci, asta e realitatea”, a mărturisit Dan Petrescu.
VEZI ȘI:
{{text}}