Helmuth Duckadam, 60 de ani, președintele de imagine al celor de la FCSB, a comentat decizia luată azi de Tribunalul București, cea prin care echipa sa a pierdut palmaresul din 1947 până în 2003 în detrimentul celor de la CSA Steaua.
În această seară, cel supranumit „Eroul de la Sevilla” a lansat o serie de acuze devastatoare la adresa lui Florin Talpan, dar și la adresa rivalelor din Liga 1:
„Am spus-o de ani de zile că Talpan nu se luptă pentru CSA, se luptă să ajungă comandatul clubului, să ajungă general. Eu n-am încredere în justiție, ceva e în neregulă cu justiția din România. Au fost zeci de oameni care au făcut pușcărie pe nedrept. 13 ani, Clubul Sportiv n-a avut echipă de fotbal, apoi cei de acolo s-au gândit că vor despăgubiri, vor echipă de fotbal” , a declarat Helmuth Duckadam, la TV Digi Sport.
„Mă vor înjura unii, dar am înțeles că CSU se va numi Universitatea din nou. O echipă care n-a existat se va numi Universitatea! Nu mă mai miră nimic.
La Dinamo nu există un Talpan. Dacă ar fi un Talpan, ar exista și acolo probleme. La Rapid la fel, dacă n-ar exista politicul acolo, ei nu și-ar fi schimbat numele” Helmuth Duckadam
Florin Talpan a obținut azi o victorie importantă în duelul cu FCSB: Tribunalul București a decis că CSA Steaua are palmaresul echipei de fotbal din 1947 până în 2003. - Detalii pe larg, AICI!
{{text}}