Decizia de vineri a Tribunalului a împărțit istoria Stelei în două părți: din 1947 până în ianuarie 2003 și din ianuarie 2003 până în prezent.
- CSA Steaua a obținut vineri palmaresul echipei de fotbal din 1947 până în 2003. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel.
Tribunalul a decis ca începând cu ianuarie 2003, când Gigi Becali a devenit patron, echipa este FCSB. Astfel, judecătorii au pus capăt rivalității istorice din fotbalul românesc, Steaua - Dinamo.
1-1 în ultimul Steaua - Dinamo
Astfel, ultimul meci dintre cele două mari echipe românești a avut loc pe 15 septembrie 2002. Atunci, pe Ghencea, Steaua și Dinamo au remizat, 1-1. Pentru „militari” a marcat Iulian Miu, iar pentru „câini” a înscris Vlad Munteanu.
- Steaua: M. Tudor- Ogăraru, I. Miu, Radoi, Bordeanu - Fl. Dumitru, Falemi, M. Aliuță, Boștină - D. Oprița, Neaga
Antrenor: Cosmin Olăroiu - Dinamo: Cr. Munteanu - Kiriță, G. Popescu, Onuț - Bolohan, Alexa, Fl. Pârvu, Frăsineanu - Fl. Petre, Dănciulescu, Șt. Grigorie
Antrenor: Florin Marin
FCSB, victorie categorică în primul meci
În primul Dinamo - FCSB, în martie 2003, echipa roș-albastră câștiga fără drept de apel, 4-2, în „Ștefan cel Mare”. Echipa antrenată de Victor Pițurcă le strica astfel sărbătoarea dinamoviștilor, care își inaugurau noctura.
Pentru FCSB marcau Claudiu Răducanu, o dublă, Boștină și Aliuță. Pentru Dinamo, antrenată de Ioan Andone, punctau Ionel Dănciulescu și Gabriel Tamaș.
Dinamo: Cr. Munteanu - Kiriță, Burcă, Tamaș - Stoican, Grigorie, Alexa, Frăsineanu, Vl. Munteanu - Dănciulescu, Bărcăuan
Antrenor: Ioan Andone
Steaua: M. Tudor - Fl. Dumitru, Răchită, Rădoi, P. Stoica - Oprița, Aliuță, Paraschiv, Trică, Boștina - Cl. Răducanu
Antrenor: Victor Pițurcă
Citește și:
Steaua a retrogradat în 2003! Cum schimbă decizia instanței istoria echipei în Liga 1
{{text}}