Campionate

Madagascar, revelația Cupei Africii! „Dormeam toți în paturi suprapuse într-un hangar”

Foto: Reuters

Articol de Theodor Jumătate  —  luni, 08 iulie 2019

Madagascar, echipa care ocupă locul 108 în clasamentul FIFA, uimește la prima sa participare la Cupa Africii pe Națiuni, calificându-se în ”sferturi”.

Ceea ce se întâmplă la Cupa Africii este minunat, aproape un miracol. Madagascar, locul 108 în topul FIFA, calificată în premieră la CAN, a câștigat grupa după ce a învins și Nigeria (2-0), iar duminică a depășit RD Congo în „optimi” la penaltyurile de departajare (4-2).

De la naționala Libiei, în 1982, nicio altă echipă nu a rămas neînvinsă la primele patru meciuri jucate la turneul final continental. Formația antrenată de francezul Nicolas Dupuis a reușit.

A venit președintele cu preotul

Pentru partida din week-end, președintele țării, Andry Rajoelina, a închiriat un avion și a adus 500 de oficiali și fani malgași în Egipt, la Alexandria. Toți cei care au urcat în aeronavă au plătit câte 600 de dolari. Iar la bord s-a aflat și părintele Pedro, un preot faimos în Madagascar. Înaintea jocurilor, se ține slujbă în vestiar.

Căpitanul Faneva Andriatsima, 35 de ani, atacantul lui Clermont (D2 franceză), a povestit în L'Équipe prin ce a trecut această selecționată. „Am trăit momente în care dormeam toți în paturi suprapuse într-un hangar”, și-a amintit el. „În preliminarii, cu Sudan, nu aveam nici 11 tricouri identice. După ce am învins cu 3-1, am cerut federației: «Nu mai putem juca având tricouri și șorturi diferite sau jambiere rupte»”.

A vândut tricouri și a ajutat naționala

Tot el a rezolvat problema. Din banii lui, a făcut tricouri ale naționalei la un magazin din Austria, a plătit 29.000 de euro pentru 1.000 de tricouri pe care le-a vândut apoi în Franța cu câte 40 de euro. A rămas cu 11.000 de euro și a cumpărat tot ce era nevoie la lot. Așa au venit în Egipt să impresioneze Cupa Africii.

 

Vezi și: Antoine Griezmann stinge conflictul cu Atletico Madrid » A găsit soluția pentru a se transfera la Barcelona

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.