Liga 2

Jucătorii de la U Cluj au obținut medii de invidiat la BAC » Aproape de perfecțiune

+2 Foto
FOTO: Facebook U Cluj // Victor Dican

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 08 July 2019

U Cluj a ratat promovarea în Liga 1, dar se poate lăuda cu rezultatele obținute de către jucători la examenul de Bacalaureat în această vară.

Victor Robert Dican (18 ani) a fost aproape de perfecțiune la „examenul maturității”.

Tânărul mijlocaș defensiv, șef de promoție la Liceul „David Prodan” din Cugir, a luat nota 10 la matematică și chimie, iar la română a luat 9,90, astfel că a obținut media 9,96.

Un alt jucător de la U Cluj se poate mândri cu rezultatele impresionate la învățătură.

Este vorba despre atacantul Alexandru Pop (19 ani), împrumutat de la Viitorul, care a obținut media 9,71, cea mai mare din Liceul Tehnologic „Ion Podaru” din Ovidiu.

U Cluj nu a ratat ocazia de a-și felicita jucătorii și prin intermediul rețelelor sociale.

„Într-un secol de existență, Universitatea a șlefuit talente, dar a antrenat și minți strălucite. Nu putem fi decât foarte mândri de jucătorii noștri Alex Pop și Victor Dican care au absolvit examenul de Bacalaureat cu medii generale impresionante: 9.71, respectiv 9.96. Bravo, băieți! Haide "U"!!!”, au scris „șepcile roșii” pe Facebook.

VEZI ȘI:

Brighton Labeau a semnat cu Rapid! Giuleștenii au adus un atacant de la Amiens, echipă din Ligue 1: „Va fi o mare plăcere să joc în fața fanilor rapidiști”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.