Simona Halep (27 de ani, 7 WTA) a învins-o pe chinezoaica Shuai Zhang (30 de ani, 50 WTA), scor 7-6, 6-1, și s-a calificat în semifinalele turneului de la Wimbledon.
- Simona Halep va juca în semifinalele Wimbledon 2019 cu Elina Svitolina (8 WTA). Meciul va avea loc joi, la o oră ce urmează a fi stabilită de organizatori.
„Mă simt mai confortabil pe această suprafață. Nu am încercat să alunec deloc, sper să fie la fel și în meciul următor. E periculos pe iarbă, pentru că picioarele nu au stabilitate ca pe hard sau pe zgură, de aceea le prefer pe acestea. Acum mă simt altfel pe iarbă, știu cum să fac ca lucrurile să funcționeze în favoarea mea.
Prima mea amintire de la Wimbledon este din 2007, când am jucat la juniori. Îmi place aici pentru că totul e verde, sunt flori, faptul că trebuie să jucăm în alb, iar pe pereți sunt toți campionii. Când joci pe Central, la intrare ai ocazia să vezi trofeele. E un turneu elegant, care are un vibe pozitiv. Anul acesta, când am ajuns aici, mi-am zis că trebuie să câștig turneul, pentru că vreau să devin membru în acest club, ar fi minunat”, a declarat Simona Halep într-o conferință de presă.
Halep e pregătită pentru Svitolina
Halep o va înfrunta în semifinale pe ucraineanca Elina Svitolina, jucătoarea care o conduce cu 4-3 în meciurile directe: „Mereu am avut meciuri grele cu ea, va fi la fel și acum. Sunt semifinale și nu mai contează ce s-a întâmplat în trecut, care este scorul general, ci trebuie să dai tot ce ai mai bun și să încerci câștigi”.
{{text}}