Simona Halep (27 de ani, locul 7 WTA) a învins-o pe ucraineanca Elina Svitolina (24 de ani, locul 8 WTA), cu scorul de 6-1, 6-3, și s-a calificat în finala turneul de la Wimbledon 2019.
- Finala Serena Williams - Simona Halep va avea loc sâmbătă, de la ora 16:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Eurosport
„Simona a deținut în totalitate cotrolul cu Svitolina. A ieșit exact cum voia ea și cum voiam și eu. Dragii mei, e atât de simplu. Simona și-a construit de mică acest mental. O casă nu se face peste noapte, până nu faci temelia. Sunt native maturitatea și inteligența pe care le are în joc.
Evident, orice om are și momente mai slabe. Important e că își revine imediat. Eu am spus-o cu mulți ani în urmă: Simona va face minuni în tenis când va ajunge la 27 de ani!”, a declarat Stere Halep la TV Digi Sport.
Stere Halep: „Serena e o legendă a tenisului”
„E normal să ai respect față de o legendă a tenisului mondial. Dar când intri la luptă, trebuie să uiți că e Serena. Depinde cum va aborda acest meci și cum va gestiona emoțiile față de ea. Dacă își bagă în minte că e o persoană oarecare, atunci va fi câștigătoare”, a prefațat Stere Halep o eventuală finală cu Serena.
{{text}}