Roger Federer (3 ATP) l-a învins pe Rafael Nadal (2 ATP), scor 7-6(3), 1-6, 6-3, 6-4, și va disputa finala de la Wimbledon 2019 împotriva lui Novak Djokovic (1 ATP). Elvețianul crede că semifinala a fost decisă doar de câteva detalii.
- Finala masculină de la Wimbledon se joacă duminică, 14 iulie, de la ora 16:00.
„Sunt epuizat. A fost un final extrem de dificil. Rafa a reușit niște lovituri incredibile în momentul în care eram aproape de victorie. Întreg meciul a avut un nivel foarte ridicat.
Punctele jucate în momentele cruciale mi-au aparținut mie. Au fost raliuri agonizante, lungi, pe care le-am câștigat, poate și cu puțină șansă. A fost o adevărat bucurie să fiu astăzi pe teren”, a declarat Federer la final.
„Novak e suprem!”
Elvețianul și-a complimentat adversarul din finală, Novak Djokovic, campionul de anul trecut.
„Novak a jucat grozav împotriva lui Bautista Agut. A fost suprem! Este campionul en-titre și a arătat că își poate apăra titlul. A avut o prestație solidă pe întreaga durată a turneului. Sper să îl pot împinge la limită. Va fi o finală dificilă, dar abia o aștept”, a spus Roger la microfonul BBC.
31este numărul care va apărea în dreptul finalelor de Mare Șlem jucate de Roger Federer. 20 dintre ele au fost câștigate
{{text}}